La o lună după întreruperea campionatului, FR Baschet a organizat o videoconferință cu președinții cluburilor din Liga Națională. S-au discutat opinii și variante cu privire la viitorul și perspectivele acestui sport în țara noastră, în condițiile pandemiei de coronavirus Covid-19. Președintele CSM Oradea, Șerban Sere, a declarat că au fost studiate diferite opțiuni, dar deocamdată nu s-a luat și nici nu se va lua, în viitorul apropiat, o decizie definitivă. Oficialul orădean a dezvăluit însă că marea majoritate a conducătorilor de cluburi sunt de părere că sezonul nu va mai putea fi dus la final.
“Nu se va lua acum o decizie, sau în zilele următoare. Referitor la opțiunile de viitor, 15 din totalul de 16 echipe au agreat ideea anulării sezonului competițional”, a declarat Șerban Sere.
Dar care ar fi motivele pentru care nu s-ar mai putea relua campionatul? Șeful CSM Oradea a explicat câteva cauze care ar face foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă, reluarea ediției.
Problema contractelor
Cea mai mare parte a jucătorilor străini au contracte semnate cu cluburile până la finele lunii mai. În condițiile în care starea de urgență s-a prelungit și s-ar putea încheia la mijlocul lui mai, ar mai rămâne un interval de doar două săptămâni pentru terminarea ediției. Lucru aproape imposibil, ținând seama de faptul că mai sunt de jucat 5-6 etape din sezonul regulat, plus turneele play off și play out. În plus, la revenirea în țară, toți jucătorii străini vor trebui să stea 14 zile în carantină, deci alte două săptămâni pierdute. “Există o sumă de factori care conduc la ideea că sezonul nu va mai putea fi reluat și terminat. Pe lângă problemele obiective, legate de situația actuală, există posibilitatea ca o parte din jucătorii străini să nu poată reveni în România, pentru că nu pandemia nu evoluează la fel în toate țările. Chiar dacă am presupune că situația s-ar relaxa în țara noastră, s-ar putea să nu fie la fel și în alte țări, iar restricțiile de călătorie să fie menținute. Deci s-ar putea ca nu toți stranierii să poată reveni în România”, spune Șerban Sere.
Readaptarea la efort
În cazul în care autoritățile ar decide, la finele lunii mai, ridicarea stării de urgență, posibilitatea reluării activității sportive ar fi foarte dificilă pentru jucători, după o pauză de mai bine de două luni. “Există și o problemă de natură pur sportivă. După o perioadă atât de lungă de inactivitate, în care fiecare jucător va acumula două luni în care a fost departe de echipă și nu a avut acces la facilitățile obișnuite de pregătire și antrenamente, readaptarea cu efortul va fi foarte dificilă. În mod normal, după o astfel de pauză, ar fi nevoie de 3-4 săptămâni pentru reintrarea în formă fizică, fără să ne gândim la forma sportivă. Și toate acestea în condițiile în care a rămas de disputat chiar play off-ul, adică cea mai importantă parte a sezonului, acolo unde efortul depus trebuie să fie maxim”, a explicat Sere.
CSM CSU era aproape de o nouă performanță
Posibilitatea anulării campionatului pune echipa orădeană, ca și pe celelalte pretendente la titlu, în imposibilitatea de a lupta pentru cel mai important trofeu al sezonului. “Noi ne aflam într-o situație privilegiată, care ne permitea să aspirăm la titlul de campioni, poate mai mult ca oricând. Firește că noi, ca și club, ne-am fi dorit să respectăm competiția și să ducem sezonul la bun sfârșit. Ne aflam pe un culoar foarte bun și aveam șanse reale la o nouă performanță. Dar în aceste momente, prioritățile sunt altele, iar noi înțelegem situația și putem pe primul plan sănătatea jucătorilor, a suporterilor și a noastră, a tuturor”, afirmă preșdintele CSM Oradea, Șerban Sere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!