Cu prilejul festivității de premiere și a concursului „Muzica românească cultă – un izvor al expresivităţii”, cu mic cu mare, copii, profesori și părinți s-au adunat la finele săptămânii trecute în Sala Festivă a liceului pentru a-i felicita pe premianți.
„Având în vedere faptul că este prima ediție și concursul se numește „Muzica românească cultă – un izvor al expresivităţii”, cu acest prilej am dorit să readucem în prim plan muzica cultă românească. La concurs au participat 63 de instrumentişti cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, care şi-au dovedit măiestria lor dobândită la școală în cadrul orelor de curs”, a declarat profesoara Desanca Ion, coordonatoarea concursului, alături de Iulia Teszler.
La această primă ediție, marele premiu a fost câştigat de pianistul David Popescu din clasa a X-a. La festivitatea de premiere pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat pianistul Popescu David din clasa a X-a. Tânărul fiind un pianist care promite. Acesta a studiat pianul la Liceul de Arte până în clasa a VIII-a cu prof. Popescu Eniko, după care a studiat o perioadă la Cluj, iar apoi la Budapesta.
În prezent studiază tot la Liceul de Arte din Oradea sub îndrumarea profesoarei Ferencz Mercedesz. David a concertat pe scene din țară (Iași, Cluj, Bistrița) și Ungaria (Budapesta și Gyor), a participat la concursuri naționale și internaționale unde a câștigat multiple premii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!