Unul din cele mai aşteptate filme de la TIFF Oradea a fost „România sălbatică”, cel mai amplu documentar dedicat naturii și faunei sălbatice din România. Realizat în mai bine de zece ani de către Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, pelicula a avut premiera la Transilvania International Film Festival (TIFF), unde a și câștigat Premiul Publicului pentru cel mai bun film românesc.
[eadvert]
În a doua zi de TIFF Oradea a fost proiectat open air în curtea Palatului Baroc, în prezenţa regizorului Dan Dinu. Proiectul a pornit cu motivaţia: se poate face un film documentar de natură la standarde înalte cu o echipă 100% românească.
În 2010 luni Dan Dinu i-a venit ideea proiectului fotografic, totul pornind de la o pasiune nebună pentru natură. Întregul proiect a durat 11 ani, primii trei fiind orientați doar pe partea fotografică. Dan Dinu a străbătut toate parcurile naturale şi naţionale ale ţării fotografiind peisaje deosebite şi animale. Nu ştia că se afla de fapt într-o muncă de documentare care l-a ajutat ulterior în scrierea scenariului și a planului de pre-producție. Apoi i s-a alăturat regizorul Cosmin Dumitrache.
Dan Dinu a venit pentru prima dată la Oradea.
„Sunt pentru prima oară în Oradea şi sunt absolut fascinat. Când am intrat în centru, în zona de clădiri istorice am avut impresia că sunt undeva în afara ţării. E un oraş absolut fantastic. Trecând pe străduţe în graba dintre proiecţii chiar mi-am zis că e o idee bună să vin aici într-un city break mai extins, mai ales că nu am nicio scuză, soţia mea are ceva rădăcini pe aici”, a spus regizorul după proiecţia filmului.
Dan Dinu a mărturisit că atunci când au început să lucreze la film, nu ştiau unde vor ajunge. Nu aveau experienţă şi nu ştiau că o să ajungă până în această fază cu filmul. Cele mai vechi secvenţe din film au fost filmate în 2014, iar ultimii trei ani i-au dedicat exclusiv filmului şi au stat în jur de 300 de zile în teren. „Cosmin a filmat 80% din film, eu undeva la maxim 10% şi restul au mai fost imagini de pe la diverşi prieteni, colaboratori, cu mici bucăţele care ne mai lipseau”.
Momente dificile
Întrebat de public dacă au fost momente dificile la filmări regizorul a răspuns: „A fost greu când a trebuit să urcăm cu 300 de kilograme de echipament în spate în Piatra Craiului ca să putem să filmăm caprele negre, a fost destul de greu prin Făgăraş pentru că am îndurat nişte secvenţe de ploaie serioase, dar în rest nu a fost foarte greu. A fost mai greu să găsim animalele, decât greu în teren când trebuia să le filmăm. Dar cine merge pe munte, ştie. Când eşti acolo şi ţi se pare greu, când ajungi acasă mai vrei o dată. Cred că natura a simţit că ne e dragă şi că facem ceva spre binele ei aşa că ne-a lăsat în pace de fiecare dată”.
Şi totuşi, unul dintre momentele pe care şi le aminteşte în care ar fi fost în pericol s-a întâmplat în Parcul Natural Porţile de Fier. „Acolo este o vale foarte interesantă, Valea Ponicovei, care se închide cumva în Peştera Ponicovei, iar pârâul care ajunge în peşteră străbate partea de Cazanele Dunării şi se varsă direct în Dunăre, e o zonă foarte spectaculoasă. Peştera e scurtă, doi kilometri maxim, cred. Am intrat cu Cosmin în peşeteră să filmăm nişte cadre şi am ieşit în partea celalată la Dunăre. Vedeam cum ploua destul de tare, şi am zis ce bine că suntem în peşteră, că aici nu ne plouă. La un moment dat am ajuns foarte aproape de portalul de la intrare şi vedeam cum venea un şuvoi uriaş de apă în peşteră. Era o viitură care a inundat peştera şi norocul nostru a fost că trecusem de o parte de canion destul de îngust şi am avut unde să ne refugiem pe nişte stânci, dar am stat acolo patru ore să vedem cum scade apa că altfel nu aveam cum să ieşim de acolo”, a povestit Dan Dinu.
Întrebat dacă consideră că acest film ar putea fi folosit drept o „armă” pentru a sensibiliza autorităţile să pună mai mult accent pe protejare, Dan Dinu a răspund: Da, sper să se poată. „Sincer, noi nu ne-am dorit un film-manifest sub nicio formă. Am vrut să fie un film frumos, un film în care să te reîndrăgosteşti de România dacă nu erai deja, şi în care să tindem către o viziune. Legat de autorităţi, din păcate ştim cu toţii că se lucrează greu aici, şi cu toţii ştim că partea asta emoţională poate ajunge mai greu la ei. Încercăm, facem tot posibilul, vrem să facem asta. Dacă se găseşte voinţă din zona respectivă cu siguranţă noi suntem aici să dăm tot suportul. Vrem ca filmul să ajungă în şcoli şi în alte locuri în care să ajungă mai aproape mai ales de copii. Noi ne facem treaba pe cât de mult putem.
Un mic spectator pasionat de păsări i-a atras atenţia lui Dan Dinu că nu a văzut în film: bâtlanul, prepeliţa, fazanul şi gâsca cu gâtul roşu. Regizorul şi-a însuşit critica micuţului, precizând că din păcate le-au mai rămas câteva zeci de specii nefilmate sau care nu au fost puse în film.
„Am încercat pe cât posibil să creem acele poveşti. Aţi văzut că la fiecare capitol erau nişte poveşti cu animale. Nu puteam să mergem să filmăm chiar de toate, deşi ne-am fi dorit, pentru că la un moment dat nu mai puteam să le includem în scenariu pentru ca poveştile să fie coerente şi cursive. Şi atunci, cu cât filmam mai multe specii, cu atât ne venea mai greu să le punem în poveste. O să urmeze o variantă internaţională a filmului care are trei episoade şi în care va mai fi cam o jumătate de oră de material nou”, a precizat regizorul.
Dan Dinu, când a pornit în 2010 acest proiect, mergea deja de vreo zece ani pe munte. A apelat la prieteni, la cei de la parcurile natural şi naţionale, la ONG-uri de mediu. Au fost mulţi oameni care au sprijinit proiectul.
Fotografia cu râsul
Celebra întâlnire cu râsul s-a întâmplat chiar anul acesta, prin martie. Erau la final cu albumul de fotografie, la final cu proiectul în sine şi erau la ultima tură de filmat. Deja încercaseră de foarte multe ori să fotografieze şi să filmeze râsul şi nu le-a ieşit. Secvenţa din film când pândea ciutele a fost filmată de un prieten de-al lor dintr-un observator.
„Cam toate filmele sunt făcute cu camera traps, acele camere la care atunci când trece animalul se declanşează un senzor şi porneşte filmarea. Era oarecum frustrant că nu reuşisem să filmăm râşii, dar deja ne liniştisem… Şi la un moment dat, un prieten care este ranger la Piatra Craiului spune: ştii, am văzut la o cameră pe care o punem noi nişte râşi care tot trec pe acolo. Hai să mai încercăm o dată” S-au dus, au stat vreo 12 ore în zăpadă şi frig, şi nu s-a întâmplat absolut nimic. Au mers şi a doua zi, şi au stat iar 12 ore până la finalul zilei, în frig, stând pe un scau într-un cort de un metru şi jumătate pătrat, şi iar nu s-a întâmplat nimic. „Exact la final când colegul meu a zis să mergem, fiind încă puţină lumină afară am zis sa mai stăm cinci minute. După două minute am auzit râsul chemându-şi femela în pădure, iar după încă 30 de secunde a apărut pe poteca unde eram noi la pândă, a trecut pe sub o creangă şi i-a căzut zăpada de pe ea în cap, apoi s-a pus în fund în faţa noastră şi s-a uitat la noi preţ de un minut. Aşa a ieşit fotografia care e pe afiş şi ultima secvenţă din film. Apoi s-a depărtat încet, am ieşit şi noi din cort amorţiţi de frig şi în timp ce ne mişcam pe loc ca să ne mai încălzim, vedem râsul că se întoarce la zece metri de noi, se pune în fund şi se uită din nou la noi. A fost un moment extrem de emoţionant. Am ajuns acasă şi le-am trimis a doua zi colegilor pe grupul nostru de lucru filmarea şi le-am scris rândurile care apar la finalul filmului, inclusiv sloganul cu ‘Priveşte natura în ochi’. Totul acolo a fost, în acea emoţie când ne-am privit faţă în faţă, eu şi râsul”, povesteşte Dan Dinu.
Filmări în Apuseni
O parte din film prezintă Munţii Apuseni. Apa a sculptat locuri unice şi a format în Apuseni cea mai importantă zonă carstică din România. Peste 1500 de peşteri se găsesc în Parcul Natural Apuseni. Pentru a spune povestea apei şi pentru a înţelege întregul fenomen, au urmat pârâul care iese din Izbucul Ponor, care are un curs de suprafaţă de aproape un kilometru şi care curge prin singura polie din România, o depresiune formată pe calcare, închisă din toate părţile. Când precipitaţiile sunt abundente sorburile din Poiana Ponor nu mai fac faţă iar apa se acumulează formând un lac temporar. Apele din Poiana Ponor se unesc în subteran cu alte cursuri de apă şi ajung în Cetăţile Ponorului. Intrarea de peste 70 de metri formează cel mai înalt portal de peşteră din ţară. Apartul de filmat i-a purtat apoi în Cheile Galbenei şi în final pe Valea Sighiştelului. Imaginile de peşteră au fost filmate în Peştera Ferice şi Peştera Osoi.
„Vedem filmul, e frumos, e emoţionant. Dar e foarte important să ducem mesajul mai departe. Cred că trăim în cea mai frumoasă perioadă în care să fii pasioant de natură. Pentru că tot ceea ce facem noi acum poate să schimbe lucrurile cu adevărat, de la a consuma apă mai puţin, până la a renunţa la plastic, orice. Nu trebuie să aşteptăm să vină cineva să ne salveze natura, e în puterea noastră. Mesajul filmului ar trebui să ne ducă în direcţia asta, să fim un pic mai cumpătaţi de cum ne comportăm cu natura” a încheiat regizorul.
Ultimele rânduri din film sunt: „Dacă ai curajul să priveşti natura în ochi, nu o să uiţi niciodată că eşti parte din această Românie. O Românie ce merită cu adevărat să rămână sălbatică”. „România sălbatică” rulează în prezent la Cinema Palace din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!