În noaptea ed marţi spre miercuri în jurul orei 02.00, poliţiştii din Buduslău au acţionat pe raza de competenţă alături de reprezentanţi ai Filialei A.J.V.P.S. Marghita, pentru a preveni şi combate tentativele de braconaj piscicol.
Pe malul unui lac din localitatea Buduslău au fost prinşi în flagrant K.A., de 38 de ani, din Buduslău, C.I., de 36 de ani, din Petreu, M.S., de 33 de ani, din Albiş şi B.I., de 27 de ani, din Otomani. Cei patru, cu ajutorul a două bărci metalice, au introdus în apă 300 de metri de plasă monofilament. La scoaterea plasei din apă, s-a constatat că a fost braconată cantitatea de aproximativ 60 kg. de peşte. Atât plasa monofilament, cât şi bărcile au fost ridicate în vederea confiscării.Acum celor patru li s-a întocmit dosar penal pentru braconaj, iar cercetările în cauză sunt continuate de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Buduslău.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!