La volanul BMW-ului, înmatriculat în Anglia, prezentat pentru a intra în ţară se afla cetățeanul român Vasile A., în vârstă de 26 de ani, care la solicitarea documentelor de control s-a prezentat cu un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Spania.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că documentul este fals, în timp ce tânărul în cauză a declarat că a obținut permisul de conducere în Marea Britanie, plătind suma de 200 lire.
„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permis de conducere anulat pentru Vasile A., urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis comisar șef de poliție, Bondar Laura Beatrice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!