Beiușeanul T.G., în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, joi, 16 mai, în jurul orei 22:00, pentru a intra în țară. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, aceștia au descoperit că autoturismul figura ca și „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie.
„În urma analizei de risc cu privire la traficul internațional cu autoturisme furate, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit autovehiculului, în urma cărora au constatat că seria de caroserie poansonată nu prezintă elementele de formă și fond ale fabricantului, existând suspiciuni de contrafacere”, transmite purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor, comisar șef de poliție Laura Beatrice Bondar.
Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul în urmă cu trei zile din Marea Britanie, de la un cetățean englez, plătind suma de 18.500 de lire sterline și nu ştia că acesta se află în atenția autorităților.
În cauză, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar mijlocul de transport, în valoare de 25.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Borș până la finalizarea cercetărilor.
Trimite articolul
Xsa ramana si fara casa hotul ala,fura banii ROMANILOR CARE LUCREAZA IN ANGLIA PT EL…..ia dat domnul ce merita,inca e putin,odata va platii pt tot.