Poliţiştii au transmis că sâmbătă, 23 iulie, la ora 22:00, bărbatul (27 ani) ar fi deposedat, prin violență, un alt bărbat de o borsetă în care avea 800 de euro și 600 de lei, două telefoane mobile și alte bunuri personale, cauzându-i un prejudiciu declarat de 5.000 lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial de polițiștii beiușeni, care l-au prins şi reţinut în aceeaşi seară, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Luni, 25 iulie, cel în cauză a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și la Judecătoria Beiuș cu propunere de arestare preventivă, pentru tâlhărie. Magistrații Judecătoriei Beiuș au emis pe numele bărbatului de 27 de ani un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar poliţiştii încearcă acum să recupereze integral prejudiciul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!