O tânără de 22 a devenit victima unui hoț de buzunare după ce, miercuri, în zona localităţii bihorene Șuncuiuș, un bărbat necunoscut i-a sustras telefonul mobil, iar apoi a coborât în Stația C.F.R. Șuncuiuș și a fugit înspre centrul localității.
Sesizați printr-un apel la 112, în jurul orei 11:30, poliţiştii Postului de Poliție Șuncuiuș au depistat persoana bănuită de comiterea faptei în timp ce se deplasa pe drumul judeţean 108I Șuncuiuș.
„Aceasta a fost identificată ca fiind un tânăr de 18 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. În urma controlului bagajelor, poliţiştii din Șuncuiuș au descoperit asupra sa telefonul mobil care fusese reclamat sustras, pe care l-au recuperat şi l-au restituit proprietarei”, a transmis comisarul IPJ Bihor, Alina Dinu.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliție Șuncuiuș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!