Bărbatul, din muncipiul Deva, a fost prins de polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Marghita. În autoturismul acestuia se aflau 3.594 de pachete de țigări, acestea fiind ascunse în locuri special amenajate în portbagaj și pe bancheta din spate.
„Miercuri, 25 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au reținut pe conducătorul autoturismului pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Totodată, autoturismul și țigaretele, în valoare de 29.000 lei, au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor”, transmite ofițer de presă IPJ Bihor, Ioana Lascău.
Polițiștii din Marghita au întocmit dosar penal în cauză, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, hunedoreanul fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete (…)”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!