Primul Plan Urbanistic Zonal de Zonă Construită Protejată, aferent Centrului Istoric Oradea, a fost postat vineri pe site-ul Primăriei, până în 9 iunie publicul orădean poate să îl consulte şi să îşi exprime opinia. „Observatiile/sugestiile vor fi transmise, elaboratorului PUZ-ului”, transmite Primăria, referindu-se la firma Planwerk SRL din Cluj, respectiv arhitectul Eugen Pănescu. Acest prim PUZ – CT acoperă mai multe subzone – Zona Centrală – Piața Unirii, Orașul Nou Vest, Orașul Nou Sud, Olosig Vest Piața Ferdinand cu Strada Republicii, Olosig Centru cu Parcul Traian.
Cea mai importantă modificare introdusă este mult disputatul regim de înălţime minim respectiv recomandat, ca element de forţare a creşterii imobilelor centrale pe înălţime.
Minim, maxim şi optim
La capitolul 12, Regulamentul local de urbanism aferent PUZ – CT, se arată că „autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea regimului maxim și minim de înălţime, respectiv a înălţimii maxime și minime admise, stabilite în cadrul reglementărilor privind unităţile teritoriale de referinţă cuprinse în prezentul Regulament. În situaţiile în care se prevăd atât un regim maxim de înălţime, cât şi o înălţime maxim admisă, aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ”.
PUZ-ul clasifică imobilele centrale în şapte categorii, în funcţie de care propune şi supraînălţarea: monumente istorice şi clădiri propuse spre clasare ca monumente – acestea nu au prevederi de înălţare faţă de nivelul actual, cele cu valoare deosebită, cu valoare ambientală relevantă, valoare modestă, neutră şi imobile agresive.
Ca regulă a raportului „extindere-existent”, documentul prevede: „posibilitatea de supraînălțare ce rezultă din acest raport este dată cu condiția ca să nu genereze diferențe mai mari de un nivel față de clădirile învecinate, socotite la înălțimea maxim posibilă”.
Străzi mai largi
Regulamentul preia două propuneri de lărgiri de străzi, conţinute în Planul Urbanistic General şi, cel puţin una dintre ele, devenită ambiţie a edilului şef, Ilie Bolojan.
La capitolul „obiective de utilitate publică, măsuri şi recomandări stabilite prin PUG, și preluate de prezentul PUZCP” figurează: „(a) Proiect pentru eficientizarea mobilității urbane, lărgirea tramei stradale pe strada Plevnei” şi „(b) Proiect pentru eficientizarea mobilității urbane: lărgirea tramei stradale pe strada Sucevei”.
Verde – „vegetaţia matură va fi păstrată”
La articolul 19 se arată că „vegetaţia înaltă matură va fi protejată şi păstrată pe toată suprafaţa municipiului”(…) „în acest sens, documentaţiile de urbanism de tip PUD vor consemna în cadrul planşei „Situaţia existentă, disfuncţionalităţi” poziţia exactă şi esenţa pentru arborii maturi existenţi în zona de studiu. Proiectele pentru autorizarea lucrărilor de construire (DTAC) vor cuprinde în planul de situaţie poziţia exactă, esenţa şi circumferinţa trunchiului pentru arborii maturi existenţi pe parcelă, inclusiv a celor propuşi pentru tăiere, precum şi poziţia exactă şi esenţa pentru arborii propuşi spre plantare prin proiect. Prin arbori maturi se înţeleg, în sensul prezentului regulament, arborii a căror trunchi, măsurat la 1 m deasupra solului, are o circumferinţă egală sau mai mare decât 50 cm”.
Regulamentul mai cere ca arborii care se plantează în perimetrul acoperit de PUZ CT „vor avea înălţimea minimă de 2,50 m”; „arborii vor avea circumferinţa minimă a trunchiului de 14 cm (măsurată la un metru deasupra solului)”. „Se vor proteja grădinile și curțile din zona construită protejată, astfel încât : (a) intervențiile să nu diminueze spațiul verde (b) suprafețele curților să poată fi sigilate (asfalt, dale) max. 15% (c) să fie amenajate suprafețe verzi în cadrul curților și grădinilor”, mai spune regulamentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!