Vizionar, intuitiv, monumentalist. Cu statuia cepei de la Pericei, sculptorul orădean Cornel Durgheu, a intrat în Guiness Book. Performanţa aduce localitatea renumită pentru cultura cepei în atenţia turiştilor. Cufundat în muncă, artistul a aflat despre performanţa sa din presă. „De câte ori lucrez la ceva am în cap ceva monumental. Dar nu mi-am pus ca obiectiv să intru în Cartea Recordurilor. Acum că tot s-a întâmplat, şi că am citit pe site-ul World Record Academy că şi ucrainienii îşi doresc un monument al cepei, am buna dispoziţie să-l fac, dacă voi fi solicitat”, mărturiseşte sculptorul. Deşi se vehiculează că pentru un astfel de record s-ar primi 100.000 de euro, sculptorul spune că până acum nu a fost contactat de nici un reprezentant oficial al Cărţii Recordurilor şi că este „liniştit şi cu picioarele pe pământ”.
Record în cifre
Bulbul de ceapă aurie-arămie are o înălţime de 4,5 metri, este realizat din fibră de sticlă şi răşini sintetice, urmând să fie acoperit cu tablă de cupru bătută. Soclul măsoară 2 metri înălţime, este din beton armat, fier beton şi e placat cu travertin. La realizarea ineditului monument şi-au dat concursul trei dintre absolvenţii secţiei sculptură a Facultăţii de Arte Vizuale: Horia Sabău, Călin Durgheu şi Sorin Lăzău. Costul lucrării se ridică la 200 de milioane lei vechi, fonduri obţinute de la firma Adeplast, CIAC, contribuţia personală a sculptorului Cornel Durgheu, dar şi de la alţi sponsori. Sculptorul lucrează acum la un al monument, la cel al grâului, care urmează să fie amplasat la Cefa. Cornel Durgheu este autorul a peste 20 de opere monumentale care se regăsesc în toate zonele Bihorului, la Salonta, la Ţeţchea, dar mai ales în Oradea: monumentul lui Avram Iancu, din faţa sediului Poliţiei, sau grupul statuar din faţa clădirii Pompierilor. Sculptorul se pe cale de a fi evacuat din atelierul din Cetatea Oradea, iar performanţa sa poate fi o lecţie dată celor care-l hăituiesc. E speranţa artiştilor din afara ţării, printre care şi scriitorul George Roca, de la Sidney, care-l susţin moral.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!