Constructorul a început asfaltarea dinspre Oradea, la intrarea în Aleșd, pe partea dreaptă.
Primul kilometru de asfalt, până la podul aflat în construcție peste valea ce iese din oraș, în dreptul stației de epurare, a fost finalizat. De joi, 3 noiembrie, va începe turnarea primului strat de asfalt pe celălalt braț al centurii, pe relația Tinăud-Peștiș.
„Se va asfalta pe întreaga lungime, de la intrarea în Aleșd dinspre Cluj, de la sensul giratoriu ce se amenajează, în dreapta, până la podul ce se construiește în Peștiș, peste vale, la capătul centurii. Din cei 5,8 km lungime a celor două brațe ale centurii, se lucrează pe 3,8 km. Ne propunem ca până la sfârșitul acestui an să se întindă și al doilea strat de asfalt pe tronsoanele începute” a declarat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
Potrivit acestuia, se lucrează și la cele două poduri mai mari pentru realizarea armăturilor urmând ca apoi să se toarne betonul în piciorul pilonilor de susținere. De asemenea până finalul anului ar urma să fie montate și grinzile pe ambele poduri.
Potrivit Președintelui CJ Bihor, în ritmul actual al lucrărilor centura ar urma să fie dată în trafic în toamna anului viitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!