Pentru prima dată în România, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale şi locale, membri ai comunităţilor de rezidenţi din alte ţări decât cele membre UE, resortisanţi ai ţărilor terţe şi persoane din organizaţii neguvernamentale discută faţă în faţă problemele şi posibilele soluţii ale comunităţilor.
Aceste discuţii au loc în cadrul proiectului „Integrarea şi coeziunea socială a resortisanţilor ţărilor terţe”, proiect coordonat de către Institutul Intercultural Timişoara, în parteneriat cu asociaţia Divers Etica, Cultura Păcii şi Organizaţia Femeilor Refugiate din România şi finanţat prin Fondul European de Integrare. „Recunoaşterea diplomelor şi a calificărilor” , „predarea religiei în şcoli”, „accesul la cultură a migranţilor din România”, „respectarea drepturilor prevăzute în codul muncii pentru rezidenţii străini cu drept de muncă”, „munca la negru”, „discriminarea pe piaţa muncii” – sunt doar câteva subiecte abordate pe forumul migrant.ro – www.migrant.ro/forum/.
Pe site-ul www.migrant.ro, la secţiunea forum puteţi lua parte la discuţiile prezente şi, pentru a iniţia şi alte subiecte pe care le consideraţi relevante temei abordate. Membrii echipei de proiect al Institutului Intercultural Timişoara speră la cât mai mulţi participanţi interesaţi de tematica migraţiei în Romania.
Otilia Şandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!