UPDATE! La ora 10:18 au răsunat sirenele de alarmare publică în Oradea. La fel ca și la precedentele exerciții, unii orădeni spun că intensitatea sirenelor este ușor de acoperit chiar și cu sonorul televizorului.
Între orele 10:00 şi 11:00 în toate judeţele vor avea loc exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, astfel încât să fie centralizate permanent datele privind starea echipamentelor de avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei
Scopul acestui demers vizează pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale, pregătirea populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare și centralizarea permanentă a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare.
Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către inspectoratul pentru situații de urgență și administrațiile publice locale.
Conform legislației în vigoare privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt : alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.
Semnificația alarmelor
· Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
· Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
· Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
· Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!