Mai exact, primele triplete născute la maternitatea Pelican, pe care echipa dr. Antal Liana a avut frumoasa menire de a le ajuta să vină pe lume. Fetiţele, pe numele lor Sara, Sofia şi Simina au apărut pe lume în urma unei sarcini mult dorite, dar care a fost posibilă numai în urma unui tratament al mamei, în vârstă de 33 de ani, pentru infertilitate. Micuţele au venit pe lume vinerea trecută, sănătoase şi cu o greutate optimă de peste două kilograme, fiecare.
Conform dr. Antal, reuşita venirii pe lume a celor trei fetiţe se datorează activităţii interdisciplinare a colectivului spitalului, iar sarcina, primită cu mari emoţii şi chiar îndoieli, din cauza riscurilor pe care le presupune o sarcină multiplă, a fost dusă pănă la 34 de săptămâni şi jumătate, vârstă la care cele mici au putut să se adapteze foarte uşor la viaţa extrauterină. „În final am ajuns la acest rezultat şi ne bucurăm foarte mult să fim alături de familie” a conchis dr. Antal.
Fericiţi peste poate, cei doi părinţi – implicaţi deja în îngrijirea micuţelor, au mulţumit lui Dumnezeu şi colectivului de medici cu ajutorul cărora a fost posibilă venirea pe lume, în siguranţă, a celor trei minuni, cu care abia aşteaptă să ajungă acasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!