La intrarea în unele farmacii, măcelării sau brutării au fost puse afișe prin care clienții sunt rugați să nu intre doar câte 5 sau 6 persoane deodată.
Mai mult, slujba de duminică de la Biserica Sfântul Andrei a fost ținută în aer liber, iar enoriașii au stat pe scări.
Cititorii Bihon.ro ne-au transmis că și la Carrefour Market, de lângă Orășelul Copiilor, a fost aplicată o restricție privind numărul de clienți din magazin. Astfel, la intrarea în magazin s-au format cozi.
Piața 100 – Ocska se închide, insa de luni
Duminică dimineața, noua piață de vechituri de pe centură avea o audiență mai deasă decât majoritatea bisericilor din oraș.
Chestionat despre acest subiect, directorul Liviu Andrica ne-a spus că „până în 31 martie inchidem piața, începand de maine, adică de luni, următoarele două duminici nu va mai fi deschisă”.
Pentru comercianții de acolo, deschiderea gheretelor e cumba obligatorie și pentru că ADP, dacă nu închide piața, nici nu sistează încasarea chiriilor. Andrica spune că urmează să analizeze situația din punct de vedere financiar – „situația celor care au contracte acolo, rămâne să o analizăm. Dacă nu folosesc spațiile, nu pot plăti. Le vom scădea din contract, probabill, aceste zile”, ne-a mai spus directorul. De ce nu a luat măsura aceasta din timpul săptămânii, pentru a scuti orașul de un potențial focar de răspândire a virusului? Managerul ADP spune că a luat decizia închiderii azi, pentru că în cursul săptămânii nu avea datele care să arate că s-ar impune această măsură.
În cursul săptămânii, ADP a instituit măsura închiderii ștrandurilor din oraș dar, la momentul respectiv Municipalitatea și ADP n-au decis nimic în privința celei mai aglomerate piețe din oraș. Asta în condițiile în care activitatea acesteia nu este vitală nici pentru cumpărători și nici pentru urbe.
Andrica ne-a mai spus că ADP va păstra deschise piețele agroalimentare din oraș, cu respectarea măsurilor de igienizare și păstarare a distanței.
Reamintim că Lotus Center și ERA Park au decis să își reducă programul începând de luni, 16 martie.
UPDATE! Coronavirus în Oradea: Lotus Center și ERA Park își reduc programul
Trimite articolul
XAsta este un exercitiu de manipulare a meselor de oameni la nivel mondial
-
Adevăr ai grait. Da prostimea nu vede asta
-
daca il loveste corona virusul pe ilie bolojan si moare?cine mai face la taranocii din oradea pasaje subterane,ciuperci,parcari la rable,concerte cu 120.000 de euro la radio zu?oare o sa-l declare analfabetul de la cotroceni erou national?
-
“bolovirus” vezi sa nu te infectezi si sa mori tu nenorocitule, esti un cretin de cea mai joasa speta.
-
-
ai dreptate, faci parte din multime, se spune mase cand este vorba de oameni, voi doi sunteti la mese
cu siguranta si garcea si literele din alfabet (e bine ca parinti au avut initiativa) sunt pe val, pe mese….
-
-
Ești praf
-
Este fratele lui spqr de la stirea cu bolnava din Italia ajunsa in Rogerius.
-
-
Poate sa fie altceva si pericolul vine din alta parte. A crescut tensiunea in Golful Persic iar Iranul controleaza o armata intreaga de teroristi scoliti in terorism ABC si imprastiati prin toata lumea. Poate acuma o sa iasa la iveala si rostul invaziei musulmane din 2015. Americanii au stationate doua portavioane in Golful Persic si mai multe state, printre care si Israelul, au decretat concomitent starea de urgenta. Asa ca e mai bine de stat acasa in urmatorele zile.
La păscut cu vaca e voie ?
Masurile si restrictiile sunt binevenite in asemenea cazuri. Totusi nu trebuie sa ne isterizam, serviciile minimale trebuie sa functioneze, farmaciile, alimentarele si de ce nu tranportul in comun trebuie asigurate si #staiincasa cum se recomanda.
Asa trebuie restrictii dar din pacate nu toti pun restrictii, de exemplu Lidl din nufarul ieri la aproape ora 10 era foarte aglomerat ,fiind un spatiu neventilat cum naiba isi protejează clientii ?? Ar trebui ca angajatii sau sefii de acolo sa ia niste masuri in pula mea nu sa se gândească cat încasează intr -o zi. Dar luati niste masuri pana nu este tarziu. Gânditi- va ca noi românii nu suntem deloc solitari din pacate fiecare se gândeste la “curu” lui macar italienii sunt solitari sunt f uniti in astfel de momente…ar trebui totusi sa nu fim atât de egoisti sa fim responsabili sa ne gandim si la cei din jurul nostru . Haideți mai sa fim un oras responsabil sa ne protejăm pe noi si pe cei de langa noi…
-
Gândim solitar și nu suntem solidari.
-
Ce angajati?? Mai trece o luna si sa vezi o sa te serveasca patronu magazinului pt ca 0 angajati vor fi!
Bai Andrica, trebuia inchisa piata aia, vai s-amar.
Considerand ca nu exista nici o epidemie de coronavirus si ca totul este un doar exerciti de control din partea clasei elite, pot sa zic ca omenirea in ziua de azi e mai manipulabile decat o turma de oi…. Va veni timpul cand va trebuie sa alegeti intre libertate si siguranta doar ca siguranta defapt e asuprire din partea unor nebuni care “stiu”, dar sunt ei insisi controlati de Ego….
-
Bine zici numai că 99% din turma este proasta și nu vede adevarul.
-
Faci parte din cei 1%?
-
si incasarile? Profitul? Nu vezi ca asta e singurul lucru care il preocupa si pe Andrica si pe primarul nepereche?
Știri
Jurnalistul Adrian Pătrușcă: Sub pretextul pandemiei, a început Războiul pentru a impune Sfântul Adevăr Oficial cu bocancul și pulanul
DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ /
Duminică, 15 martie 2020, 15:14
Facebook Twitter
Într-un comentariu publicat pe site-ul EVZ, jurnalistul Adrian Pătrușcă analizează modul în care au evoluat lucrurile în România, în contextul pandemiei coronavirsului, și propagarea, cu viteza luminii, a dezinformărilor. Pe care le-au răspândit chiar reprezentanți ai autorităților. „Sub pretextul pandemiei și sub acoperirea stării de urgență, războiul pentru a impune Sfântul Adevăr Oficial cu bocancul și pulanul a început”, scrie jurnalistul, aducând trei argumente majore: Facebook cenzurează și șterge, Procuratura vânează și deschide dosare penale, Internele ne luminează ideologic.
Adrian Pătrușcă spune că, în timp ce autoritățile amenință, pe fondul actualei crize, că se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani comunicarea de informații false, tocmai cei aflați la butoane sunt cea mai mare sursă de dezinformare. Exemplul oferit e cel al medicului Adrian Străinu-Cercel.
ADVERTISEMENT
„Informează-te doar din surse oficiale”, ne cere Ministerul de Interne, tutuindu-ne ca pe tablagiii care îi spală mașina lui Vela. După care înalță pulanul amenințător: „Comunicarea de informații false se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”.
Organul nu glumește. „Din surse oficiale” aflăm că Parchetul General a întocmit deja două dosare în temeiul articolului 404 din Codul Penal. Și epidemia e de-abia la început.
Al dracu’ guvern! Nu înghite minciuna nici când e în carantină! E decis să pună bocancul în prag. Să găbjească dușmanul de clasă care tulbură judecata poporului. Să scoată prostimea din înapoiere și să o călăuzească pe făgașul gândirii corecte. Lăudabil țelul, meșter cârmaciul!
Doar o mică hibă umbrește avântul regimului Klaus către adevăr: autoritățile sunt ele însele cel mai mare izvor de dezinformare.
Iată două exemple din personajul meu favorit în această perioadă, Adrian Streinu-Cercel zis „Somitate”:
1. Pe 11 martie, invitat la Antena 3, el a avertizat populația că spirtul medicinal nu este bun la dezinfectare: „Alcoolul sanitar nu este bun, nu folosește la nimic. Spirtul medicinal nu e bun. (Sunt bune) substanțele care sunt pe bază de alcool, dar sunt speciale, care să fie biocide. Spirtul nu este biocid.”
Dar în Registrul Național al Produselor Biocide din ianuarie 2020, de pe site-ul Ministerului Sănătății, pe primul loc figurează „Alcoolul sanitar”. Site-urile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Centers for Disease Control and Prevention (CDC) sau European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC), confirmă și ele eficiența folosirii produselor pe bază de alcool la dezinfectare, fără a pomeni ceva despre biocide. Poate pentru că alcoolul cu o concentrație de peste 60% este implicit biocid.
2. Pe 27 februarie, într-un interviu la Digi 24, același Adrian Streinu-Cercel liniștea populația cu obișnuita-i dezinvoltură științifică: „Acest virus (COVID-19) este de zece ori mai slab decât virusul gripal”.
Pe 11 martie, doctorul imunolog Anthony Fauci, director al National Institute of Allergy and Infectious Disease, afirma în cadrul unei audieri în Camera Reprezentanților de la Washington: „Gripa are o rată a mortalității de 0,1%. Acesta (coronavirusul) are o rată a mortalității de 10 ori mai mare.
Nici unul din cele două dosare penale deschise pentru răspândirea de informații false nu se referă la afirmațiile lui Streinu-Cerceș: unul are ca obiect „scurgerea” în public a informației despre închiderea școlilor, înainte de luarea unei decizii oficiale, al doilea zvonul despre închiderea Capitalei.
În primul caz, avem de-a face cu o informație care în cele din urmă s-a dovedit reală. Dacă, în zilele următoare, se va închide și Bucureștiul, cum e foarte posibil, atunci și al doilea caz devine caduc”
-
Vin destui fanatici de dincolo ,care inloc să stea izolați umblă a branbura și infectează pe alți. Bine au făcut. O lună că nu va fi piață de vechituri nu moare NIMENI.
Toată isteria cred că face parte din exercițiul militar în desfășurare Europa defend 20 de care nu zice nimeni nimic . Pentru prostia asta economia noastră trebuie să sufere .
Ms pt corecție trebuie sa fim solidari nu mi-am observat gresala
Închideți dracului Lotus-ul bihoreni handicapați! Bolnavii îi duceți la Cluj, că Oradea e praf.. lua-v-aș în **** să vă i-au!! Sclavii **** mele de corupți!! În Lotus vin mulți oameni există cel mai mare risc acolo idioților!! Numai să aveți voi vânzări, la lume nu vă gândiți!!
-
isterico stai acasa daca nu iti place afara
Sã scadã şi costurile, biletele OTL, Termoficare, CAO, RER, Electrica şi implicit, taxa eduardianã la ghişeu.
Bijnarita din Albești nu are repaus umple Dobrești cu țigări de contrabandă macar acum să aibă repaus
@topo ma bucur cand vad oameni ca tine care vad lucrurile diferit de ceea ce se arata in media TV!acest “virus” e doar actul 1 dintr-un spectacol amplu,spectacol care va aduce zic eu o schimbare binemeritata in sistemul social uman.ce zici topo?cati ramanem la final?
Manevra încercării de a elimina clasa mijlocie !!!