58 de bihoreni se vor putea încălzi „verde”. „În cadrul programului Casa Verde au fost aprobate primele 58 de dosare de către Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti (AFM). Celelalte cereri urmează a fi onorate pe măsura validării de către AFM”, a precizat Ovidiu Dăescu, directorul APM Bihor.
Listele cu persoanele acceptate sau respinse se găsesc pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu www.afm.ro.
Cei 58 de bihoreni care au depus dosare de finanţare nerambursabilă pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, trebuie să se grăbească să meargă la APM pentru a semna contractele.
„Solicitanţii bihoreni a căror cereri de finanţare au fost aprobate se vor prezenta la sediul APM Bihor din Oradea, B-dul Dacia nr. 25/A, cu actul de identitate, în original, pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă, după următorul program: de luni până joi între orele 8.30-12.00, 13.00 – 16.00 şi vinerea între 8.30 -12.00”, a punctat Ovidiu Dăescu.
Proceduri
După semnarea contractelor de finanţare cu AFM, beneficiarii pot să achiziţioneze instalaţia dorită.
Conform ghidului de finanţare, se consideră renunţare la finanţarea aprobată, neprezentarea solicitantului pentru semnarea contractului de finanţare în termen de 60 de zile de la comunicarea aprobării dosarelor de finanţare, respectiv publicarea pe site-ul AFM a listei dosarelor de finanţare aprobată.
Beneficiarii care se regăsesc pe lista dosarelor respinse pot depune din nou un dosar de finanţare, respectând cele prevăzute în ghidul de finanţare.
După semnarea contractului şi achiziţionarea instalaţiei, beneficiarii finanţării vor depune la sediul APM Bihor un dosar de decontare, până la data de 15 decembrie. Factura depusă în vederea decontării trebuie să fie emisă înainte de data depunerii cererii de tragere şi după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă. Administraţia Fondului pentru Mediu finanţează cheltuielile eligibile efectuate după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă, dar nu mai mult de suma prevăzută în contract.
APM Bihor mai preia şi în prezent dosare în cadrul acestui program, numărul dosarelor depuse ajungând acum la 760. Cu toate că suma alocată judeţului era suficientă pentru 485 de dosare, se mai preiau cereri deoarece suma va fi suplimentată de la judeţele în care plafonul nu a fost atins.
Simona Albinaru
simona.albinaru@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!