„«Primăvara poeţilor» este
un festival internaţional care pe plan
naţional are loc simultan în peste 60 de
oraşe din ţară, oraşe printre care
se numară şi Oradea. Festivalul
naţional, aflat la a şasea ediţie, are
ca scop aducerea poeziei în atenţia
publicului cititor şi în atenţia
specialiştilor (prozatori, poeţi, critici,
jurnalişti editori)”, ne-a declarat Raluca
Naom, coordonatorul acestui festival.
„În Oradea, festivalul se află la a
treia ediţie. Poeţii orădeni au conceput
evenimentul în aşa fel încât
poezia să iasă din sfera publicării ei
şi să fie expusă prin viu grai în
stradă, în spaţii neconvenţionale,
căutând un public divers”,
precizează Raluca Naom.
Secţiuni
În urbea noastră festivalul se va
desfăşura pe secţiuni: un maraton de
poezie, prin lecturi în diferite locuri publice
(tramvaie, parcuri), ateliere literare, mese rotunde,
dezbateri, lansări de carte, spectacole de poezie
etc. Poemele vor fi distribuite cititorilor prin
cartoline cu poezii imprimate. Acest eveniment va
permite schimburi culturale între generaţii
diferite şi stiluri de compoziţie distincte.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!