Au fost prezentate: mărţişoare,
felicitări, tricotaje pentru copii, mici cadouri
din piele, coşuleţe cu flori frumos
împletite sau lucrate din săpun şi
picturi în ulei. Toate au fost
confecţionate de un grup de cinci femei şi
şapte bărbaţi, aflaţi în
detenţie, în cadrul programului hobby
„Pentru cei dragi”,
coordonat de educator Mariana
Ţiţ. Programul a fost destinat cu
precădere celor care îşi execută
pedeapsa în regim închis sau de maximă
siguranţă, în vederea ocupării
în mod util şi plăcut a timpului din
detenţie. Totodată, au fost expuse şi
statuete din ipsos, confecţionate tot de
deţinuţii aflaţi în programul de
instruire şcolară gimnazială,
îndrumaţi de profesor Marina
Florica.
Expoziţie răsplătită prin
cântece
Expoziţia a fost vizitată
şi apreciată de personalul
penitenciarului, grupuri de elevi şi cadre
didactice. Nici femeile private de libertate
nu au fost neglijate, primind din partea conducerii
instituţiei, mesaje de încurajare şi
speranţă în drumul spre reintegrarea
lor socială. „Totodată,
acestea, vor beneficia de un meniu
îmbunătăţit de ziua lor, pentru a
marca semnificaţia acestei zile şi în
interiorul locului de
detenţie.” spune
Gabriel Ţica, purtătorul de
cuvânt al Penitenciarului Oradea.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!