Zeci de producători și meșteri populari sunt așteptați la cea de-a doua ediție a evenimentului.
Evenimentul agro-culinar al primăverii din Bihor, Primăvara din grădină, va avea loc în perioada 25-27 mai în Cetatea Oradea.
Asociația pentru Cercetarea și Promovarea Produselor Agroalimentare Crișana, alături de Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor, prin Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, Cetatea Oradea, Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Euroregiunea Bihar – Hajdu-Bihar și Filarmonica de Stat Oradea sună adunarea în Cetatea Oradea pentru producători, specialiști și consumatori din județul Bihor, pentru a promova consumul de produse locale și un stil de viață sănătos.
„Conceptul evenimentului, «Primăvara din grădină», cuprinde un târg cu standuri ale producătorilor din județul Bihor, un târg al meșterilor populari din județul Bihor, un simpozion dedicat evaluării calitative și fundamentării ștințifice a unei realități privind cultivarea soiurilor de struguri roșii în nordul României, denumit «Vinul roșu din nord, consecința încălzirii globale».
La acest eveniment vor fi invitați reprezentanți ai Academiei Vinului din Ungaria, Autorității Naționale de Meteorologie, Universității din Oradea, USAMV Cluj-Napoca, Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, precum și producători din această regiune. Simpozionul este împărțit în trei secțiuni: comunicări științifice; concurs tematic; degustare și prezentare de vinuri”, a explicat președintele ACPPA Crișana, Dorin Popa. La conferința de presă organizată ieri, alături de Dorin Popa a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, în calitate de partener al evenimentului. Traian Bodea a continuat ideea avansată de Dorin Popa, aceea că este necesar ca produsele de Bihor să existe pe piață pentru bihoreni.
Produs de Bihor
În acest sens, Traian Bodea a anunțat că instituția pe care o conduce va lansa un site „Produs de Bihor”, tocmai pentru a promova producătorii și produsele locale. Consiliul Județean susține evenimentul prin instituțiile din subordine: Filarmonica de Stat, care susține mâine, de la ora 17:30, un concert. Deschiderea oficială a evenimentului are loc la ora 18:10, după care Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Bihor își va prezenta programul artistic. O altă instituție din subordinea CJ Bihor care e implicată în eveniment este Euroregiunea Bihar – Hajdu-Bihar, organizatoare a acțiunilor dedicate copiilor. Mâine, începând cu ora 14:00, orădenii se pot bucura de prezența meșterilor populari din Bihor în Cetate, în cadrul Târgului Meșterilor Populari, iar cei mici pot fi angrenați în jocuri din lemn și în alcătuirea unei salate virtuale.
De altfel, prezența meșterilor populari în Cetate și a jocurilor pentru copii e permanentă, pe tot parcursul evenimentului, adică până duminică. Vicepreședintele CJ Bihor, Traian Bodea, i-a invitat pe bihoreni să participe masiv la acest eveniment, care are și rol educativ, acela de a-i reînvăța pe oameni să se hrănească cu produse de sezon.
„Sper ca după peste 20 de ani de activitate privată în România, oamenii să înțeleagă faptul că întotdeauna cămașa e mai aproape de corp decât haina, că e necesar să încurajăm producătorii din Bihor, că atunci când cumpărăm de la vecinul îi susținem activitatea, iar banii pe care îi dăm pentru produsele lui se vor întoarce odată la noi. Banii circulă în economie ca apa în natură, de fiecare dată produc o mică plusvaloare, astfel că e important să avem activități private între noi”, a explicat Traian Bodea de ce este atât de implicat în acțiunea din Cetate.
Preferat de Nicu Ceaușescu, Iliescu și Băsescu
Oradea. Programul artistic al „Primăverii din grădină” se va desfășura pe scena din incinta Cetății. Va începe cu un concert al Filarmonicii de Stat Oradea, continuând apoi cu artiștii populari din Bihor, sub coordonarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor. Invitații speciali vor fi Sergiu Cipariu, sâmbătă, 26 mai, și Văru Săndel, cel care va încheia spectacolul de duminică, 27 mai.
Sergiu Cipariu, numit şi Babu, nume dat bărbaţilor de frunte din Mărginimea Sibiului, este alegerea președintelui ACPPA, Dorin Popa. Acesta a mărturisit că l-a ascultat de mai multe ori pe cel care se autointitulează Menestrelul. De când se ştie cântă la taragot, la ţambal şi din gură. A fost lăutarul preferat al lui Nicu Ceauseşcu, care a vrut să-l facă ministrul Culturii, a fost aplaudat de Ion Iliescu şi apoi de Traian Băsescu. Adrian Păunescu i-a dedicat o poezie „la minut”. Interpretul a mărturisit într-un reportaj că pe Traian Băsescu l-a cunoscut atât în ipostaza de Președinte, cât și înainte de a ocupa această funcție, „la ziua unui prieten al dânsului”, unde cânta împreună cu Ioan Bocșa. Traian Băsescu pare să-l fi ținut minte pe artist, astfel că i-a cântat Președintelui Băsescu în Neptun, la Cireșica. „Eu eram cu ansamblul de la Jidvei la mare, unde făceam și prezentare de vinuri, la Neptun, la Cireșica. Acolo venea. Îi cântam melodiile care îi plăceau. Nu mă gândeam să-i placă muzica ardelenească. A cerut «Ană, zorile să varsă» și «Bate vântu-n curmătură»… Nu ziceai că-i șef de stat. Om normal. Plin de glumă și poantă”, a mărturisit Sergiu Cipariu pentru Formula AS. Ulterior, Sergiu Cipariu a ajuns să cânte cu Bodo, pe atunci ginerele Președintelui Băsescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!