Primarul Ilie Bolojan vrea asociaţii de proprietari mai mici şi, implicit, mai multe. „Acolo unde asociaţiile nu funcţionează, Primăria sprijină formarea unora mai mici, la nivel de bloc sau chiar pe scară de bloc. Dorim ca în acest fel să nu mai avem de suferit din cauza neplăţilor”, a arătat edilul-şef al urbei. Bolojan spune că astfel administrarea asociaţiilor s-ar putea face mai transparent. S-ar reduce astfel riscul unor delapidări, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut, când unii preşedinţi de asociaţii au fugit cu banii!
Indiferenţă
„Experienţa anilor trecuţi ne arată că acolo unde asociaţiile au fost mai mici, n-au fost probleme cu banii. Situaţia e pe dos acolo unde asociaţiile au sute de apartamente. S-a întâmplat ca administratorii să nu-i acţioneze în judecată la timp pe restanţierii cronici”, reţine primarul. Tot în sprijinul demersului său, Bolojan spune că cu cât e mai mare asociaţiadeproprietari, cu atât se diluează mai mult simţul responsabilităţii proprietarilor: „Au fost cazuri când la întâlnirile mele cu asociaţii de sute de apartamente, să se prezinte doar zece persoane”.
Orădenii care consideră oportună iniţiativa municipalităţii sunt aşteptaţi la Primărie, pentru a primi consultanţă în această problemă.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!