Viceprimarul Beiușului Dragoș Balog spunea săptămâna trecută că din perspectiva instituției pe care o conduce cele două centre de vaccinare din Sala de Sport a CN Samuil Vulcan îi pot primi pe cei dornici să se vaccineze.
[eadvert]
Surpriza a fost, așa cum spune consilierul Stela Babău, ca beiușenii să descopere că municipiul nu avea rubrică în platformă. „Beiusenii care doresc să se vaccineze se pot înscrie la Spitalul Ștei.🥲Este posibil să nu avem un centru de vaccinare amenajat pentru populația Beiușului pană la această dată?Este normal să ne înscriem la Ștei? De ce Ștei și nu Beiuș?
Beiușul este municipiu numai pe hârtie, în realitate stăm mai rău decât o comună”, spune liderul PSD Beiuș. Șituația apare la doar câteva zile după ce senatorul Carp și Mihai Jurcă au decis că centrul de vaccinare din foaierul Primăriei Beiuș nu poate funcționa ca urmare a lipsei surse de apă. Conducerea Primăriei s-a repliat rapid și a deschis și al doilea centru de vaccinare în incinta sălii de sport a CN Samuil Vulcan. 🥲Iată care e explicația primarului Beiușului Gabriel Popa după ce localnicii din Țara Beușului au constatat că nu se pot vaccina la Beiuș.
„Ca urmare a adresei DSP BIHOR, nr.1066 din 15.01.2020 privind decizia Comitetului National a Activităților privind Vaccinarea Împotriva SARS-CoV-2, județul Bihor va beneficia, începând din data de 15.01.2021, de 7 fluxuri pentru vaccinarea beneficiarilor din a II etapă (municipiul Oradea 3, Municipiul Salonta 1, Oras Aleșd 1, Oraș Ștei 1, oras Valea lui Mihai 1).
Centrele de vaccinare comunitare din Municipiul Beiuș, nu vor deveni operaționale la acest moment, acestea vor fi deschise etapizat, în funcție de gradul de alocare/aprovizionare cu dozele de vaccin necesare.
Spitalul Municipal Beiuș este desemnat ca și unitate mobilă de vaccinare pentru unitățile medico-sociale, centre de bătrâni si alte unități stabilite.
Menționam faptul că centrele de vaccinare din Municipiul Beiuș, sunt pregătite cu dotările necesare conform procedurilor de lucru si a instrucțiunilor din manualul centrului de vaccinare (mobilier, paturi, imprimante, laptopuri, frigidere, si alte materiale necesare bunei functionari), acestea putând deveni funcționale imediat ce alocarea fluxurilor de doze va fi disponibilă”. Reacția primarului Beiușului vine după ce primarul Marghitei Marcel Sas Emil Adăscăliții a fost nevoit să explice de ce oamenii din zona Marghita nu se pot vaccina.
Trimite articolul
XEste cu sesizare a politiei. Vaccinarea se face pe categorii de varsta si cu acordul persoanei. Este inadmisibil sa se vaccineze inaintea celor vulnerabili alte categorii. Acest lucru se numeste crima. Sectia criminalistica acum poate produce dosare in lant. Cum e cu povestea penali in functii publice? Urmariti cine si cum se vaccineaza? Stat bananier fara o recunostinta unde doar banul vorbeste. Ce platforma de inscriere online? Toti aveti o varsta si toti un medic si un buletin. Ce cauta politicienii de top la vaccin inaintea celor invarsta? Criminalilor. Cumparati vaccinul pt poporul vostru nu mai furati si voi primi imunizati iar restul la coada.Sustineti toata treaba pe informatii false .