Primul susține că, sâmbătă dimineața, după ce a participat la o petrecere aniversară a unei firme din Oradea, a fost atacat de edil și lovit cu pumnii și picioarele. De cealaltă parte, primarul de Dobrești susține că el a fost cel lovit de afaceristul care i-ar fi rupt un deget.
[eadvert]
Cei doi și-au scos certificate medico-legale care arată că Dănuț Sferle are nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce edilului Florin Copos i s-ar fi recomandat 25 de zile de îngrijiri.
Dănuț Sferle: „Primarul mi-a dat de m-a nenorocit”
Dănuț Marius Sferle susține că sâmbătă dimineața, în jurul orei 5:00, după ce a participat la petrecerea găzduită de o sală de evenimente din Oradea, a chemat un taximetru să-l ducă acasă.
„Înainte am plecat la toaletă. Atunci el (primarul de Dobrești, Florin Copos – n. red.) a venit peste mine acolo, în WC, și mi-a dat… m-a rupt. Am căzut jos și a dat cu pumnii și picioarele la cap, la coaste, în spate… Mă dor trei coaste de nu mai pot; m-a nenorocit pur și simplu”, a povestit Sferle, convins că a fost urmărit de edil „doar nu era să mă bată pe hol, unde sunt camere”.
Dănuț Sferle spune că primarul de Dobrești ar fi fost însoțit de un alt bărbat care ar fi încercat să-l oprească pe edil să-l agreseze: „l-a ținut așa, ca să văd eu că nu-l lasă să dea în mine”.
Omul de afaceri a susținut că el nu a răspuns la lovituri și nu l-a agresat pe primar. În schimb, în timpul nopții, când se aflau în holul sălii de evenimente, primarul i-ar fi aruncat în față un pahar cu băutură. În plus, edilul, pe care Sferle îl acuză și că ar fi luat microfonul și ar fi înjurat, i-ar fi cerut, la un moment dat, să iasă afară, să se bată.
Sferle spune că a plecat cu taximetrul direct la Urgențe, după care a mers la Poliție, unde a dat o declarație în legătură cu cele întâmplate. A ajuns apoi la Serviciul de Medicină Legală Bihor, care a stabilit că a suferit răni la față, pe spate și la piept, care „s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure (pumn, picior), tracțiunea lobului urechii stângi cu mâna și zgâriere cu unghiile”. Legiștii au concluzionat că Sferle are nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale.
Potrivit lui Dănuț Sferle, între el și primarul Florin Copos ar exista neînțelegeri mai vechi: „El zice că am avut ceva datorii la el, dar nu e adevărat. Ne-am mai întâlnit la chefuri, ne-am mai certat, m-a înjurat, dar nu a fost vorba de bătaie. Ori plecam eu, ori pleca el”.
Sferle este convins să depună plângere împotriva primarului Florin Copos, pentru că „peste altercațiile vechi pot trece, dar bătaia asta nu o s-o uit niciodată”.
Primarul de Dobrești: „Voi cere ordin de protecție împotriva lui Sferle”
De cealaltă parte, primarul de Dobrești a respins acuzațiile că l-ar fi lovit pe Dănuț Sferle sau că l-ar fi chemat afară, la bătaie, ori că i-ar fi aruncat băutură în față.
„Eu m-am dus la baie, dânsul ieșea. Nu a vrut să mă lase. M-a împins, am dat cu capul de perete, am căzut și mi-a rupt un deget. A dat în mine, dar eu nu l-am lovit și nici nu am opus rezistență”, povestește Florin Copos, care susține că Sferle ar fi fost băut și că, la petrecere, acesta ar fi luat microfonul de la un artist și ar fi înjurat.
Edilul spune că o persoană care a intrat în toaletă l-ar fi oprit pe Sferle să îl mai lovească: „Eu, cum m-am lovit la cap, am amețit. Și atunci el a dat în mine, până l-a luat de pe mine un alt bărbat.”
Florin Copos afirmă că, în urma agresiunii suferite, a primit 25 de zile de îngrijiri medicale și va trebui să se opereze la deget.
Primarul de Dobrești a confirmat că a ocolit toate evenimentele unde era invitat Dănuț Sferle și spune că în ultimii trei ani acesta din urmă l-ar fi agresat verbal peste tot unde îl întâlnea. Totul ar fi pornit în 2021, de la discuții legate de plata unor taxe la primărie.
„El (Sferle – n.red.) a avut o mașină înmatriculată pe numele fratelui său. Nu și-a plătit impozitele și, după ce am venit eu la Primărie, am făcut demersuri și s-a ajuns să se pună sechestru pe conturi. Atunci el a început să mă amenințe verbal”, susține primarul Florin Copos.
Acesta a mai dezvăluit că, în 2013, Sferle ar fi trebuit să-i dea 18.000 de lei, dar un an mai târziu i-ar fi dat doar 1.000 de euro. „A zis apoi că m-a șmecherit și a rămas așa, nu am mai avut nevoie de banii lui”, spune primarul de Dobrești.
Edilul e decis să ceară ordin de protecție față de Dănuț Sferle și va depune plângere împotriva acestuia: „Nu se poate să fie nevoie să mă feresc de el, să mă tem să merg unde e el, că mă înjură și mă agresează verbal.”
Până duminică seara, la Poliție nu au fost depuse plângeri penale nici de către Dănuț Sferle, nici de către primarul Florin Copos.
„Polițiștii orădeni s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsuri legale în consecință”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, la solicitarea Jurnal bihorean și Bihon.
Trimite articolul
XUnul e afacerist pe banii lui sau ai celor pe care i-a escrocat. Dar celalalt are o demnitate publica si ar fi trebuit sa isi dea demisia in secunda urmatoare bataii. Din pacate asa arata o tara plina de prosti care voteaza prosti ca ei.
Si-a rupt primaru’ degetul cand cara pumni si si-a scos 25 de zile ingrijiri medicale, asta inseamna sa ai tupeu jegos intr-o tara corupta. Cand a iesit din baie razand, oare de durere era asa in extaz? pe noi angajatii localului, nu ne-a vazut de fericit ce era.
Alții lucrează zi lumina și nu își iau concediu medical nici când abia stau pe picioare, și vin gunoaiele astea doua, ca oameni nu i poți numi și își scot 25-30 de zile de CM, de zici ca i.a lovit trenul… Și apoi ne scot ochii politrucii cu statisticile ca avem zeci și sute de zile de CM per angajat… și ne mai baga un impozit. Verificați naibii în ce sectoare se dau CM, ca majoritatea sunt bugetari, cum e și 1 din gunoaiele astea 2.
-
25 de zile medicale nu înseamnă 25 de zile de concediu medical. Prima e doar o evaluare a rănilor suferite, persoana se poate duce de-a doua zi la muncă, fără probleme.
Cred ca sânteti sado amândoi .asa va place vouă
Patronul de la sferle leu merita batut
-
De acord !
Cum pe Nufarului are loc de parcare casa de schimb, cu blocator. E interzis, dar primaria si politia locala nu ii face nicmic, mafia firmlor de casa, fac ce vor.
Sferle merită bătut la câți angajați o escrocat
Dumexim si chefurile la face de mantuiala, ce sa mai zicem de lucrari!
Fraților, va mănâncă in cur pe toți?
SFERLE E “ BAIAT BUN”…..
Asta de la Sferle ma mir ca nu a mai fost batut. Are noroc cu politia si primsria in spate. Bine ca in Nufaru pe strada are loc rezervat cu blocator. Blocatosrele sunt interzise pe terenul primariei, dar pt el ce nu face Birta
-
Legea l obliga pe Birta sa i de loc de parcare, dar mai citeste si legislatine nu doar facebook.
-
Dar pe perioada orara 8-16, fara blocator. Blocatorul e interzis in parcarile publice din oras. Ce lege sa citesc cea de la propaganda APTOR?
-
-
Primarul pe când era consilier la Primăria din Dobresti nu îl interesa nimic despre mașinile care se inmatriculau și colegi lui nu le înregistrau pentru impozit căci nu erau la serviciu ci plecați pe teren apoi cât despre mașina fratele lui Sferle știe foarte bine domnul primar care e un șpăgar corupt și afemeiat…căci nu e de vina Sferle Dan ci colegi care nu au implementat procesat documentele adica fisa de înmatriculare al Audi și uite asa primarul nostru cel voinic când a devenit primar știind de erorile făcute de colegi lui s-a răzbunat cu subiect și predicat pe Sferle Dan care de altfel e cam și obraznic si cu un tupeu maxim de borfaș asa căci amândoi au oarecare vina despre acest incident.
victima dupa chermeza de la dumexim!
Aduceti pe Lasca, sa-l puna la punct pe Florinel din Dobresti.
SFERLE E UN BAIAT FOARTE “BUN”