Un număr de 12 primării din județ, situate în apropiere de Oradea, au primit de la Consiliul Județean Bihor suma de 1,7 milioane de lei pentru curățenie. Fondurile repartizate provin din bugetul de stat, din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6%, încasat suplimentar în anul 2021. Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a explicat în ședința de îndată de miercuri cum s-a decis repartizarea sumelor. „Dacă am fi repartizat la fiecare comună în jur de 3.500 de euro, s-ar fi disipat întreaga sumă, fără să se vadă nimic. De aceea, am propus să ne concentrăm în zona metropolitană extinsă a municipiului Oradea, pe distanțe de 25-30 de kilometri, pe drumurile naționale, în principal spre Arad, Deva, Cluj-Napoca și Satu Mare. Am avut întâlniri cu 19 primari din aceste zone, unde Secția de Drumuri Naționale (SDN) Oradea derulează acțiuni de curățenie, în ideea de a cupla activitățile SDN cu cele ale autorităților locale”, a precizat Ilie Bolojan. Banii ajunși la primării ar urma să fie folosiți pentru achiziția de utilaje, pentru cheltuielile legate de funcționarea utilajelor de curățenie pe care unele localități le au la dispoziție, sau pentru achitarea unor prestări de servicii către operatorii cu care acestea au contract pentru lucrări de curățenie. Potrivit CJ Bihor, cele 12 primării care au solicitat fonduri sunt: Biharia (150.000 lei), Ceica (140.000 lei), Chișlaz (159.000 lei), Drăgești (125.000 lei), Gepiu (130.000 lei), Hidișelu de Sus (150.000 lei), Mădăras (140.000 lei), Oșorhei (142.000 lei), Săcădat (160.000 lei), Sălard (170.000 lei), Sânmartin (140.000 lei) și Tileagd (140.000 lei).
Curățenie în județ
De altfel, în ședința ordinară de luna trecută, aleșii județeni au votat proiectul „Împreună pentru un județ curat”, scopul acestuia fiind menținerea curățeniei în județ prin efectuarea unor acțiuni de igienizare și întreținere a curățeniei pe toate drumurile publice, șanțuri și acostamente, a cursurilor de apă și a zonelor turistice din județ. Programul va fi derulat în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2024 și prevede alocarea unor sume cuprinse între 10.000 și 50.000 de euro pentru primăriile din județ care se înscriu în program. Acești bani vor putea fi folosiți pentru achiziționarea de utilaje pentru curățenie, achitarea serviciilor pentru operatorii economici care prestează activități de curățenie, acoperirea cheltuielilor necesare funcționării utilajelor aflate în dotarea autorităților locale, dar și asigurarea fondurilor necesare pentru executarea acțiunilor de curățenie și întreținere în numele proprietarilor notificați în condițiile legii care nu își curăță terenurile, cu condiția recuperării cheltuielilor de la acești proprietari.
[eadvert]
Comunele care vor avea prioritate în accesarea acestui program sunt: cele situate pe drumurile naționale unde Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj desfășoară programe de estetică rutieră, curățarea și taluzarea șanțurilor; cele situate pe drumurile naționale sau județene care au o circulație de cel puțin o mie de mașini în 24 de ore; cele în care autoritățile locale asigură o cofinanțare cât mai mare la obiectul contractului de asociere.
Regulament pentru județ
În ultima ședință ordinară, CJ Bihor a votat și un model de Regulament de gospodărire a localităților din județ. Acesta prevede obligațiile și răspunderile autorităților locale, instituțiilor publice, agenților economici și locuitorilor, cu privire la asigurarea și păstrarea curățeniei pe teritoriul comunelor. Proiectul de hotărâre aprobat de CJ mai prevede sancțiuni pentru cei care încalcă „normele privind buna gospodărire și întreținere a localităților”. Consilierii PSD și UDMR s-au abținut de la vot. Liderul grupului UDMR, Borsi Loránt, a spus atunci că el consideră că primarilor UDMR nu li se aplică acest proiect de hotărâre. „Aș dori să atrag atenția asupra faptului că fiecare primar UDMR din județ, unul câte unul, este un bun gospodar și datorită acestui fapt se bucură de încrederea localnicilor, unii chiar și de mai bine și de 30 de ani. Au suficientă minte să decidă ce este cel mai bine pentru comuna condusă de ei, cum să mențină ordinea și curățenia, și nu au nevoie de un model din partea CJ. Acest model este menit pentru primarii care sunt rămași în urmă din acest punct de vedere. Luând în considerare că această hotărâre nu este valabilă în cazul nostru, UDMR se va abține la acest punct”, a comentat atunci consilierul UDMR.
Trimite articolul
XDar bani pentru retele de apa si canalizare pe cand ?De exemplu satele comunei Nojorid Sauaieu ,Pausa ,Chisrid …