Primăria scoate la vânzare şapte autoturisme, patru apartamente, trei terenuri, trei case cu terenuri şi o uscătorie.
În oferta lunii august figurează, spre exemplu, un Audi A8, din 1996, un Pontiac Minibus, din ‘92, un Subaru din ‘88, o casă mansardată cu teren de 699 mp, pe strada Traian Goga nr. 29, un apartament AN de trei camere de pe Dacia sau un teren arabil intravilan, în Oradea, de aproape 500 mp. La o primă lectură a ofertei, frapează valoarea relativ mare pe care-l cere administraţia locală, faţă de la preţurile cu care s-ar vinde pe piaţa liberă aceste bunuri.
Scade cu câte 25%
Reprezentanţii Municipalităţii spun că asta nu e întâmplător.
„Am avut şi noi discuţii cu evaluatorul pe acest subiect dar poate că e mai bine ca preţul să fie ceva mai mare decât prea mic. E mai bine să se vândă la a doua sau a treia licitaţie. Evităm, astfel, acuzele că am fi evaluat proprietăţile să le vindem unor anume cumpărători. Procedura este că, dacă la prima licitaţie nu se prezintă nimeni, la al doilea şi al treilea termen, preţul scade cu câte 25% la fiecare”, spune Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice din Primărie. Acesta recunoaşte, că procerura avansează foarte greoi, pentru unele dintre bunurile scoase la licitaţie neexistând nicio ofertă nici la a treia strigare, adică la jumătate de preţ. Mai mult, apar dificultăţi mai ales cu automobilele, corora proprietarii refuză să le predea şi cheile.
Oferta poate fi consultată pe www.oradea.ro, secţiunea din stânga paginii: Informaţii de interes public – Taxe şi impozite locale – Executare silita.
Citiți principiile noastre de moderare aici!