Viceprimarul Florin Birta a prezentat miercuri, în conferință de presă, modificările pe care le vrea executivul local în fiscalitatea anului viitor. A fost încadrat de directorul economic, Eduard Florea, și de reprezentanții principalilor beneficiari ai uneia dintre supraimpozitările care se vor aplica din 2020 – Stănel Necula, directorul Termoficare SA și Mircea Florin Lazăr, directorul Distrigaz Vest SA.
Birta a început prin a argumenta că majoritatea orădenilor vor plăti impozite indexate doar cu inflația.
„Primăria este obligată de Codul Fiscal să indexeze impozitele cu indicele de inflație comunicat de Ministerul Finanțelor. Rata inflației din 2018 a fost 4,6%. Ce putem să facem noi aici, dacă măsurile guvernamentale au adus și în Oradea această inflație, decât să ne conformăm Codului Fiscal?!”, spune vicele.
În cifre brute, un plus de 4,6 lei înseamnă 10 lei în plus la impozitul unui apartament cu două camere, 12 lei în plus la un apartament cu 3 camere de cca 90 mp, la 4 camere ar fi în jur de 27 lei în plus, iar la o mașină de 1.600 cc, plus 4 lei.
Supraimpozitare cu dedicație
Birta a adus în discuție și supraimpozitarea cu 50% a caselor care au pe stradă rețele de termoficare sau gaz, dar nu sunt racordate la acestea și nici nu au soluții de încălzire „puțin poluante”, după înțelesul edililor.
A pus și în context inițiativa: „anul trecut, prin luna noiembrie, Primăria a preluat întreaga documentație a serviciului public privind distribuția gazelor, de la Ministerul Economiei. E un contract de concesiune pe 49 de ani, semnat în 2004, noi preluând acum diferența de contract până la expirare. Practic, furnizarea de gaz devine serviciu de utilitate publică”.
„Dorim, prin această măsură, să îi obligăm pe cei care locuiesc în zone cu rețele de gaz sau termoficare, dar nu sunt branșați la ele, să facă toate demersurile necesare pentru a se branșa. Vor fi scutiți de aceste majorări cei care au soluții de termoficare pe baza energiilor nepoluante – energie electrică, pompe de căldură, panouri radiante sau fotovoltaice. Nu este normal să stăm în centru – pe Maniu, chiar săptămâna trecută descărcau lemne – să ai rețele de utilități, de gaz sau termoficare și tu să faci în continuare foc cu lemne”, consideră Birta.
Directorul econimic Eduard Florea a anunțat că se schimbă modul de taxare a firmelor care cer autorizații pentru desfacerea pavajului. Edilii spun că firmelor care dețin utilități trag de timp în cazul avariilor, mărind nejustificat disconfortul cu săpăturile din stradă.
Au propus, astfel, taxarea intervențiilor pe zi: 15 lei/zi pentru remedierea avariilor sau 10 lei/zi pentru branșamente și racorduri. Dacă firmele rămân în termenul normal, de 5-7 zile, taxa este rezonabilă, consideră Florea. Crește numai dacă constructorii trag de timp.
Taxa de curățire
O altă noutate este că orădenii care nu deţin contract de salubritate ar putea datora o taxă specială majorată de la 14 lei la 20 lei pe persoană pe lună, iar proprietarii care nu îşi curăţă spaţiul verde dintre casă şi drum vor fi salubrizați de către o firmă de profil, după care vor fi taxaţi cu 0,7 lei pe metru pătrat.
Din 2020, taxa pentru vizitarea unor expoziţii se va majora de la 5 lei la 10 lei pentru un adult şi de la 3 lei la 5 lei pentru un copil.
Se discută și despre a fi instituită o taxă de 2.500 lei plus TVA pentru organizarea de evenimente private în spaţiile muzeale din Cetate, cu supraveghere din partea angajaţilor instituţiei, respectiv o taxă de 1.000 lei plus TVA, la cele fără supraveghere.
Florea pune creșterea taxelor pe seama pierderilor pe care le-a înregistrat bugetul local prin schimbările legislative din 2018. „Este nevoie de a colecta fonduri suplimentare, sunt atâtea situații legislative care ne-au sărăcit, doar cinci măsuri din acest an au făcut ca bugetul local să aibă o pierdere de 25 milioane de lei”, spune el.
Trimite articolul
XAi dai. ..N-ai dai…
Dacă ai dai…
Dacă n-ai… tot dai.. Da ce dai??? Pula dai… dacă o ai și pe aia…
Astia trebe bagat la puscarie, mai bine executati ca Nicolae si Elena Ceausescu.
Sint niste zdrente care fura fara mila.
Este deja revoltător câte supraimpozitari inventează ăștia. Multe lucruri nu sunt normale în orașul asta spre exemplu ca avem o centura pe care oamenii fac slalom printre tiruri ca nu are nicio trecere pietonala. Nu e normal ca niciun trotuar ce se face în orașul asta sa nu depășească lățimea de 1m de nu pot trece unul pe lângă altul 2 adulți. Nu e normal ca în parcuri asta vara nu puteai sta de țânțari deși ploi nu au prea fost. Nu e normal ca OTL e un jeg de serviciu (în orașul asta fără mașina ești mort) etc etc impozit, supraimpozitari, taxa, suprataxa asta e liberalismul PNL. Pai deșteptule de Birta du-te tu sa plimbihartii vreo trei luni de zile pe la toți obosiții cu stampila în mana și da tu o căruță de bani numai pe autorizații inventate. Apropo tocmai ce ai ridicat în ceruri taxa de spart drum ( de parca n-ar fi vai de mama ei tot centru la nivel de carosabil) iar apoi obligi lumea sa spargă drumul. Oricum vin alegerile și de data asta va fi altfel total altfel. Ce-i mult e totuși mult și asta deja sa nu mai poți sta liniștit chiar nicăieri ca asta ba te taxează, ba te obliga, ba te dărâmă e totuși prea mult
incredibil ce tupeu au acesti “domni”!!!!!
ORADENI MAI TREBUIE SA PLATEASCA SI SALARILE ACESTORI FUNCTIONARI DIN PRIMARIE.
bolovan deja se poarta cu oradenii ca si cu niste sclavi de pe palntatia lui !
Lumea ar cam trebui sa inteleaga ca locuitul in oras costa…Daca s-au investit bani publici pentru extinderile de retele de apa si canalizare, respectiv gaz, e si normal ca cei care, pe buna dreptate, ani la randul s-au plans de lipsa lor, acum sa le si foloseasca, in caz contrar sa plateasca! In alta ordine, nu e normal, ca in 2019, sa locuieisti intr-un oras, sa ai utilitati, si tu sa utilizezi toaleta din fundul curtii sau soba pe lemne!
-
Chiar esti…mangalita..😈
-
Plimba ursul pe centura si taci…nu mai linge pe hotii astia…😈😈😈
„Este nevoie de a colecta fonduri suplimentare, sunt atâtea situații legislative care ne-au sărăcit, doar cinci măsuri din acest an au făcut ca bugetul local să aibă o pierdere de 25 milioane de lei”. Asta e cam ca și când cineva îmi dă mie un pumn în gură și apoi eu îl bat pe altul. WTF.
Schimbați aceste “situații legislative care ne-au sărăcit”. Sunteți la guvernare. Reparați ce au greșit ceilalți! Nu mai cocoșați cetățenii!!! Incompetenților.
Porcilor!!!!!!, din buzunarul nostru vreti sa va scoateti investitiile??!?!??!. Revoltator. Ar fi cazul sa va carati sí voi cu guvern cu tot la o clima mai calda.
Pentru cine mama saraciei mai inventati taxe peste taxe noi????
Da un salar din care se poate trai decent nu vreti sa inventati?, doar taxe sí impozite?.
Pentru ce?, pentru ce e proprietatea mea. Nesimtiti ce sunteti. Cred ca deja a venit momentul ca sí domnul primar sí toata gasca lui sa se care de la primaria.
Ii recunosc sí meritele, dar ajunge.
Dar pe centura cand te-ai plimbat ultima data sa vezi ce frumos poate traversa unpieton?domnule vice?dumneata cu seful dumitale aveti ochelari de fazan,dar vine dusul alegerilor si va fi freezing cold ca ai impresii gresite
pai cum poti pretinde sa demolezi pt parcare dar nu ai curajul nici cu jumate de gura sa recunosti ca ambrozia cea minunata depaseste 2 metri pe terenurile primariei
sau ai uitat ca pietonii nu este pasari sa zboare,dar nu-i bai mare ca daca se incontreaza careva cu voi pt taxe ma duc si il sustin
Dragă Bolo…eu nu te mai votez. Ne ai amagit cu Cet tau pe gaz ca va fi mai ieftin. Da nu-i. Dc nu avem incalzire ca n Beius cu apa termala? Si ar mai fi ceva…Stau la bloc da nu mi place ca demolezi case pt parcari.
Sa va scuip pe fata!
Cea mai mare mizerie pe care a facut-o Primaria prin obligativitatea de a te racorda la termoficare in detrimentul gazului.
Doar ca sa justifice investitia centralei pe gaz te obliga sa te intorci cu cativa zeci de ani in spate
Adevarat deja e nesimțire. La noi o introdus gazul pe care am platit branșamentul. Ce sa vezi după o jumătate de an nea dublat impozitul. Nu e normal. Dar asfalt nu avem si trăim în oradea cel mai frumos oraș. Se zice.
…….sunt atâtea situații legislative care ne-au sărăcit ! Ati fost saraciti de hotie si de bani aruncati aiurea pe lucrari care inca nu sunt terminate sau lucrari la care nici nu se stie cand se va da startul …cazul dealului ,, Ciuperca pentru cei care nu vor sa stie , distrus de actuala conducere care nu mai au solutii de unde sa aduca bani la buget si baga mana adanc in buzunarul oradenilor !
Se preseazã liberul arbitru pe şmecheria,, poluãrii diminuate”.
Este şi un paradox. Dai,, ajutor de încãlzire ” dar supraimpozitezi ajutorul pe principiul nu avem oi dar mâncãm brânzã. Oamenii au nevoie de cãldurã. Administraţia este a oamenilor, nu a,, experimentatorilor. Lasaţi experimentele în timpul sau în apropierea iernii. Nu fac cinste,, Procedurile”,
Vestita de la vestã Rer avea patru: 1. sã salubrizeze 2. sã colecteze reciclabilele 3. sã intreţinã spaţiile şi masa şi scaunul verzi 4. sã participe la licitaţie pentru o nouã nu vouã licenţã de 1,2,3.
Vouã vã convine sã modelaţi plienţii care au încredere în verzi salubritori care vã plãtesc şi prin muncã forţatã, pre-staţiile între douã, trei, patru mandate, licenţe şi competenţe. Pentru cã ia sume din ce in ce mãrite de bani 123, Rer…
Nu lasã să se bage gaz peste tot dar obligă ?
Cand iesim pe strada?
DRAGI ORADENI!!!!Pentru a scapa de dictatorul din Birtin aveti o singura solutie ,sa iesiti la vot .Nu mi se pare normal ca n primar sa modeleze orasul cum vrea muschii lui,a adus firme in parcul industrial dar salarii sunt de mizerie,nu este luna sa nu se facă un târg de joburi doar sa mai gasi fraieri.Daca se va iesi la vot inca din toamna asta si anul viitor se poate schimba ceva.Dictatorul asta e in stare sa iti bage mana in buzunar sa iti ia si ultimul leu.Rusine primare la ce ai promis ca faci si unde am ajuns!!!!
Apa termalã nu o preparați voi. Ați uitat-o.
Consumul prost este dur.
De unde să aibă Florinel bani pentru amante? Lasă că te ajutăm noi!
Meritam ce face cu noi oradea cel mai bleg oras din tara.