Toate locuinţele pe care le deţine Primăria în Centrul istoric, aproximativ 800, îşi vor pierde actuala destinaţie şi vor deveni spaţii comerciale, sau de servicii. Primarul numeşte asta „refuncţionalizarea spaţiilor din Centrul istoric”, demers prezentat ca salvator pentru revitalizarea perimetrului din jurul km 0 al Oradiei.
„Nu vom mai repartiza locuinţe în zona centrală. Cele eliberate pe cale naturală le vom transforma în spaţii cu altă destinaţie pe care le vom vinde la licitaţie publică, cu condiţia ca acestea să fie folosite şi în doi ani imobilele să fie reabilitate”, şi-a prezentat edilul şef proiectul. În opinia sa, „dacă continuăm să le atribuim social (locuinţele n.r.,) nu le vom putea reabilita niciodată”.
Spaţiile vizate ar urma să fie ocupate nu doar de localuri de alimentaţie publică ci şi de, spre exemplu, ateliere de proiectare sau alte activităţi care nu deranjează vecinătatea.
Centrul Oradiei va fi frumos când mărci mari vor prefera să închirize spaţii în această zonă. Dacă avem doar magazine second-hand atunci avem o problemă”, crede Bolojan.
Edilul nu s-a referit deloc la maniera practică, legală în care se va proceda pentru schimbarea destinaţiei locuinţelor Primăriei, ştiut fiind că Legea construcţiilor prevede necesitatea acordului vecinilor pentru acest demers. Ori e mică probabilitatea ca într-un condominiu ocupat cu spaţii locative, unele proprietate privată, oamenii să fie încântaţi de deranjul pe care îl aduce o activitate care impică relaţii cu publicul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!