Localnicii din Popești au protestat vineri în fața Prefecturii și a Consiliului Județean Bihor.
Primarul de Popeşti, Dorin Curtean, consideră că a uzat de toate căile pentru ca imobilul Primăriei Popeşti să nu fie înstrăinat. Mitingul organizat în faţa Prefecturii Bihor nu poate avea efecte majore în derularea conflictului dintre Consiliul Judeţean şi Primăria Popeşti. „Situaţia de la Popeşti este una de natură economică între Primăria Popești și Consiliul Judeţean, care a achiziţionat deja la licitaţie sediul Primăriei Popeşti. Instituţia Prefectului nu are pârghii să intervină în această situaţie”, a declarat prefectul de Bihor, Claudiu Pop. Timp de cinci ani, din 2012, s-au derulat contre între Primăria Popeşti şi Serviciul de Pază al Consiliului Judeţean. Primul şoc pe care l-a avut primarul Curtean la instalare a fost să descopere conturile blocate ale instituţiei, ca urmare a unor datorii către Serviciul de Pază al Consiliului Judeţean. Datorii pe care le-a plătit. „Nici nu puteam plăti mai mult decât suma pe care fusese făcută poprire. Ori penalităţile pe care le invoca SPP reprezentau bugetul comunei Popeşti timp de un an”, spune Dorin Curtean. În ciuda acestui fapt, primarul reaminteşte că în 2015 a aflat că trebuie să plătească penalităţi de o valoare astronomică: 12 miliarde de lei! Neplata acestora şi o eroare perpetuată de-a lungul timpului în ceea ce priveşte cadrul juridic al imobilului Primăriei – aceasta nu a fost trecută din domeniul public în cel privat – au făcut ca imobilul să ajungă, în urma unei licitaţii, la Serviciul de Pază al Consiliului Judeţean. S-a întâmplat în prima decadă a lunii ianuarie 2017, după trei runde de licitaţii.
Pe toate căile
„Cred că de la început a fost ceva necurat, fapt pentru care noi am atacat executarea în instanţă. Am sesizat şi DNA, deoarece prejudiciul este mare. Am sesizat Prefectura! Am mers pe toate căile”, afirmă Dorin Curtean. În momentul discuţiei cu primarul de Popeşti, acesta încă miza pe o anulare a datoriilor, proces care urma să aibă loc în şedinţa Consiliului Local.
„Sper ca aleşii din Consiliul Judeţean să procedeze la anularea penalităţilor, fiindcă noi nu avem nicidecum un debit faţă de ei. Noi încă mizăm pe o altă soluţie decât evacuarea. Aceasta şi în virtutea faptului că Primăria Popeşti a dat în comodat un bloc cu patru etaje Consiliului Judeţean, acolo unde se află Fundaţia Copiii Dragostei. În comodat le-am dat şi imobilul Şcolii Ajutătoare, dar şi un imobil care e cămin pentru bătrâni. Sperăm că vom avea parte de acelaşi tratament, să primim sediul Primăriei în comodat. Oricum, puteau să execute alte bunuri ale Primăriei, nu sediul. Primăria are terenuri, are păduri…”, spune primarul de Popeşti. Dorin Curtean afirma ieri că nu a primit nicio înștiinţare oficială din partea Serviciului de Pază, noul proprietar al Primăriei Popeşti. O astfel de hotărâre nu s-a aflat însă pe ordinea de zi.
Primarul Dorin Curtean nu înţelege nici acum cum s-a ajuns în această situaţie, ce pare fără ieşire, de la angajarea în 2002 a unui serviciu impus de lege, la un preț de doar 7,5 milioane lei vechi pe lună şi cu un act adiţional semnat în 2005, prin care „beneficiarul se obligă la plata unor penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi calculate la suma datorată”. Chiar dacă primarul Maga nu plăteşte 19 luni acest serviciu, prelungeşte, la rândul lui, contractul în aceiaşi termeni. Chiar dacă în mandatul lui Dorin Curtean, Primăria Popeşti a contestat suma în instanţă, procesul a fost pierdut, şi printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, judecătorii dispun ca Primăria să achite datoriile şi penalităţile înmulţite cu de 7 ori debitul.
Nici şeful Serviciului de Pază şi Protecţie Bihor, Ioan Sala, nu este fericit în această situaţie. Obligat să-şi exercite atribuţiile de serviciu, conform legii, Ioan Sala nu se simte confortabil nici în poziţia de proprietar nevoit să închirieze spaţiul Primăriei Popeşti, după evacuarea actualului proprietar. Omul face toate socotelile şi scenariile posibile pentru ca nimeni să nu piardă din această speţă. „Varianta ca CJ Bihor să aloce o sumă de bani, ca Primăria Popeşti să plătească datoria, nu cred că e viabilă, fiindcă se creează un precedent. În următoarea zi apar alte şi alte primării care au datorii la diverşi, şi e un lanţ infinit. Ştiu că primarul de Popeşti a fost la preşedintele CJ, Pasztor Sandor, pentru a găsi o formulă ca Judeţul să plătească o sumă de bani Primăriei Popeşti pentru blocul în care are sediul acea fundaţie a instituţiei… Cât despre speţa care apare dacă CJ dă imobilul Primăriei în comodat, ca instituţia să funcţioneze acolo, deja e o speţă între trei părţi: noi, SC Pază Protecţie SRL, Consiliul Judeţean ca acţionar unic şi Primăria Popeşti. Acum, după lege, după ce imobilul a devenit al nostru în cartea funciară, în această săptămână, Primăria Popeşti mai are la dispoziţie o săptămână să părăsească imobilul, după care poate fi evacuată cu jandarmii”, explică şeful SPP Bihor. Imobilul Primăriei Popeşti constă într-un teren de 1.853 metri pătraţi şi o clădire cu parter, etaj şi mansardă, întinsă pe o suprafaţă desfăşurată de 873 mp. Ioan Sala e nevoit să valorifice sediul într-un fel, deoarece, la rândul ei, instituţia pe care o conduce are datorii. Ba mai mult, plăteşte lunar 30.000 lei pentru sediul din strada Miron Pompiliu. „Noi am dori să avem un sediu, fie el şi insalubru, pe care să-l renovăm, pentru a nu mai plăti chirie”, explică şeful SPP Bihor.
Localnicii din Popeşti nu se află la primul protest în Oradea. 500 de oameni l-au însoţit pe primarul Curtean la protestul organizat în Centrul Civic împotriva conducerii PPDD Bihor, partid cu care Dorin Curtean a câştigat primul mandat la Primăria Popeşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!