“În urma verificărilor efectuate de către Poliția Locală Oradea, a fost depistat autovehiculul marca Ford, de culoare gri, înmatriculat în străinătate, aflat pe str. Aluminei, nr. 33, presupus a fi fără stăpân. În acest sens, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și somația, în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal, care a fost afișată pe caroserie, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale”, transmite municipalitatea.
[eadvert]
În cazul în care autoturismul nu va fi ridicat de către proprietar, municipalitatea îl va ridica și transporta în parcarea de pe strada Academiei, nr. 3.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08-16.
Citiți principiile noastre de moderare aici!