Cresc încasările provenite din colectarea taxelor și impozitelor de către Primăria Oradea. În primele şase luni ale anului, Primăria Oradea a colectat cu circa 4,9 milioane de lei noi mai mult de la contribuabilii orădeni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit evidenţelor fiscale ale Direcţiei Economice din Primăria Oradea, în intervalul 01 ianuarie – 30 iunie 2016 cuantumul sumelor aferente impozitelor şi taxelor locale încasate de la persoanele fizice şi juridice este de 67.583.630 lei. Anul trecut, în acelaşi interval de timp, cuantumul încasărilor a fost în valoare de 62.709.120 lei. Sumele se referă la încăsările din impozitele şi taxele pe proprietate (imobile şi terenuri), auto, taxa hotelieră, publicitatea şi afişajul stradal.
Explicaţii
Pe lângă o mai bună disciplină fiscală a orădenilor şi un management mai bun al colectării impozitelor şi taxelor locale, creşterea gradului de colectare se explică şi printr-o fiscalitate mai accentuată, generată atât de politica fiscală a Primăriei Oradea, cât şi de codul Fiscal. Supraimpozitarea imobilelor deţinute de persoanele fizice (apartamente şi case) unde anumite firme desfăşoară activităţi economice, supraimpozitarea clădirilor cu faţade degradate, introducerea taxei municipale de 2% pentru fiecare persoană cazată, pe care trebuie s-o suporte hotelierii orădeni ca o contribuţie către municipiu, plus taxarea cotei-părţi din terenurile de sub blocurile de locuinţe fac ca bugetul Primăriei Oradea să fie mai bine garnisit, din această perspectivă.
Pe de altă parte, Oradea trebuie să ducă acum în spate un grad de îndatorare considerabil crescut, ca urmare a creditelor contractate pentru realizarea investiţiilor din oraş (CET şi magistrale de termoficare, aquapark, drum expres, pasaje supraterane pe Centură, Piaţa Unirii, Piaţa Rogerius etc.), cărora li se adaugă sumele ce reprezintă contribuţia proprie a municipiului, ce au ajuns în unele cazuri să depăşească finanţarea nerambursabilă. Este cazul aquapark-ului Nymphaea şi a proiectului de reamenajare a Dealului Ciuperca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!