Oradea va păstra o parte din acționariat – 18%, prin ADP SA. Prin măsura votată de consilierii locali joi, orașul iese cu 15% din acțiuni. Dat fiind că RER Vest nu mai poate continua activitatea din baza de pe strada T Vladimirescu iar orașul are nevoie și de parcela din zona Grădinii Zoologice, executivul local și-a trecut prin plenul CL Oradea retragerea din societate, cu bunurile imobile cu tot.
[eadvert]
Acestea au fost constituite ca aport în natură, la înființarea societății locale, din partea orașului care a primit în schimb, acțiuni. Primarul Florin Birta a explicat, înainte de ședința de plen, argumentele pentru care a optat pentru această variantă. Baza principală a RER Vest nu mai poate rămâne pe parcela de pe strada Tudor Vladimirescu, dat fiind că nu mai primește autorizare atât de aproape de locuințe.
De altfel, arhitecții orașului au și stabilit că zona va deveni cartier de bocuri. Legat de parcela cealaltă, din zona ZOO, Birta a spus că terenul e necesar proiectului stadionului nou.
„Oradea va ieși din asocierea cu RER Vest cu tot cu 15% acțiuni, ADP vor mai rămâne cu 18% din acțiuni”, a precizat primarul.
RER are 6 luni să elibereze terenurile. Madar(PSD): De ce trebuie să vindem găina cu puii de aur! În plenul deliberativului local, inițiativa a fost primită cu critici de aleșii din opoziția PSD.
„Am o dilemă. RER e o companie de monopol obținut prin licitație. Prezența Primăriei în acționariat dă un fel de încredere orădenilor, că ceea ce se întâmplă în companie, legat de tarife, e OK. RER e o companie foarte bună. Are 90.0000 clienți care nu au cum să nu plătească, au un contract ferm pe 5 ani cu orașul.
Primăria Oradea vinde participația de acolo, într-un moment nu foarte bun. Compania pare că a trecut pe pierdere, din ce am văzut în materialele prezentate. În plus, acum avem o tranzacție netransparentă – o documentație de 400 de pagini, o muncă de câteva luni în spate, de care nu s-a știut nimic. Întrebarea mea e care e interesul public al nostru, ca orădeni? De ce vrem acele terenuri? De ce nu le-am putea dobândi în alt fel, cum le dobândim de la alți orădeni?
De ce trebuie să vindem cloșca cu puii de aur. Toată lumea își dorește o firmă de salubritate, toate orașele mari, mai puțin dvs. De ce?”, a intervenit Adrian Madar (PSD) în plen.
Primarul Birta a răspuns că „asociații RER au 60%, Oradea și ADP erau acționari minoritari”, „că e Oradea asociat, că nu, tarifele RER se aprobă tot în consiliul local. Dacă aprobă consilierii, cresc tarifele, dacă nu, nu cresc. De ce? Care e interesul public? Simplu! Dorim să construim un stadion, avem nevoie de sprijinul dvs al tuturor, și al UDMR. Aveam probleme cu terenul. În zona stadionului, terenul de lângă Zoo e deținut de RER. Ca să nu avem nicio problemă la finanțare, punem la dispoziția proiectului acest teren”.
Birta mai consideră că, din moment ce ADP rămâne acționar, ca o garanție, „că avem 18%, sau 40%, e la fel”.
Madar a insistat că e inoportună ieșirea Oradiei din RER Vest și a propus ca orașul să cumpere de la societate terenul necesar stadionului, propunere care nu a întrunit adeziuni suficiente.
Trimite articolul
XVindem toata Oradea ca sa aiba cartierul Prima unde sa construiasca, mai vootati Bolovan si gasca mafiota
Anti oradenii nu vor blovuri. Noi rrstul vrem blocuri peste tot.
-
Esti la fel de destept ca primarul, pt. care 18=40 stie matematica.
Daca pleaca RER vom ajunge ca si alte orașe….
Plus sa spună domnul primar cati bani taie de la plată… servicii care au fost facute….dar interesant ca are bani pt sponsorizare la radio Zu…..
Sa de-a domnul sa plece RER….si atunci vom face diferența….