Specialiștii din cadrul Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului au aprobat proiectul pentru reabilitarea energetică a Liceului Teoretic German „Friedrich Schiller” (ciclul primar), situat în Piața Cazărmii nr. 7.
[eadvert]
„Aflată momentan într-o stare de degradare, clădirea va avea o înfățișare modernă după finalizarea lucrărilor. Pe lângă elementul estetic, cel mai important aspect este reprezentat de condițiile mult mai bune, de confortul pe care îl vor avea elevii care învață aici, dar și reducerea consumului anual de energie. Vor fi beneficii evidente, deoarece se vor reduce pierderile de căldură”, a precizat viceprimarul Arina Moș. Proiectul este depus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și se află în acest moment în etapa de evaluare.
Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” are două construcții: corpul C1, care găzduiește școala, respectiv corpul C2, care este anexă cu un singur nivel și cu o suprafață construită de 12 mp. Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, fațada clădirii se află înt-o stare de deteriorarea accentuată, cu pierderi de căldură, infiltrații de apă și porțiuni care prezintă degradări. „De asemenea, sistemul de încălzire, iluminat și echipamentele din dotarea școlii nu corespund cu rigorile unei clădiri eficiente din punct de vedere energetic”, mai precizează sursa citată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!