Primăria a obținut victorii în mai multe procese intentate de Selina sau de creditori ai companiei, toate legate de exproprierile terenului din zona Peța – Traian Blajovici – LPS Zoo, pe care dorește să demareze proiectul pentru o bază sportivă.
„Astfel prin Decizia nr. 169/2021 pronunțată în data de 26.02.2021, Curtea de Apel a admis recursul Primăriei Oradea, a casat în parte hotărârea și rejudecând fondul, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de firma SC Selina SRL – în reorganizare, hotărârea instanței fiind definitivă. În concluzie, cererile de suspendare a executării hotărârilor de Consiliu Local au fost respinse de instanțe, astfel că HCL nr. 538/2020, HCL nr. 179/2020, HCL nr. 829/2020 și HCL nr. 774/2020 rămân în vigoare. Aceste Hotărâri de Consiliu Local produc efecte. Ca urmare, după finalizarea documentațiilor de intrare a terenurilor în proprietatea Municipiului Oradea, Primăria va înainta studiul de fezabilitate al complexului sportiv, cu terenul liber de sarcini, către Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării, având ca scop finanțarea proiectului de realizare a complexului sportiv pe amplasamentul situat între str. Făgărașului, str. Traian Blajovici, Liceul cu Program Sportiv «Bihorul» și Grădina Zoologică”, a precizat primarul Florin Birta.
[eadvert]
Selina și unul dintre creditori au inițiat procese pentru blocarea tuturor hotărârilor de consiliu local referitoare la terenul aflat inițial în proprietatea firmei, dobândit de la Consiliul Județean cu scopul construirii de blocuri în cartierul Luceafărul.
Primăria transmite că are undă verde în implementarea proiectului pentru noul stadion nou și baza sportivă din zona Peța – Traian Blajovici, în parteneriat cu CNI. Aceasta după ce a câștigat procesele intentate de Selina, pentru anularea procedurilor care au dus la exproprierea firmei de terenurile pe care le dobândise de la Consiliul Județean, pentru a construi Cartierul Luceafărul.
„Pentru realizarea acestui obiectiv de interes public (baza sportivă cu noul stadion – n.red.), a fost aprobată în luna martie a anului trecut Hotărârea Consiliului Local nr. 179/2020, prin care s-a declarat interesul public pentru realizarea arenei sportive, întocmirea documentațiilor de urbanism/proiectare necesare realizării acestui obiectiv, dar și realizarea demersurilor pentru preluarea terenului necesar proiectului în proprietatea publică a Municipiului Oradea. Consiliul Local a aprobat atunci și HCL nr. 829/2020 pentru declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, reprezentând terenuri în suprafață totală de 20.002 mp, afectate de coridorul lucrării de utilitate publică de interes local – «Construcții cu caracter educativ și sportiv și infrastructura aferentă acestora – Construire complex sportiv, str. Făgărașului nr. 2» din municipiul Oradea, județul Bihor – etapa I.
Într-o primă fază, unul dintre creditorii Selinei a atacat în instanţă Hotărârea de Consiliu Local nr. 179/2020, prin care se declara caracterul de interesul public al construcţiei arenei sportive pe acest amplasament, însă instanța a respins cererea acestuia.
Selina a atacat și ea HCL nr. 538/2020, prin care s-a aprobat trecerea din domeniul public al Județului Bihor în cel al Municipiului Oradea a cotei părți de 58.716 mp, din terenul cu nr. cadastral 194964, înscris în CF 194964 – Oradea, situat în zona străzii Armatei Române nr. 1/A. Tribunalul Bihor a respins cererea de suspendare a HCL nr. 538/2020 și a HCL nr. 179/2020. Selina – în reorganizare a declarat recurs împotriva acestei sentințe, dar Curtea de apel a respins definitiv recursul ca nefondat.
Prin HCL nr. 774/2020, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici la faza SF și coridorul de expropriere necesar pentru stadion. Totodată, firma Selina a contestat în instanță Hotărârea de Consiliu Local nr. 829/2020, prin care se aproba exproprierea suprafeței de 20.002 mp, cerând suspendarea acestei hotărâri și câștigând procesul în primă instanță.
La finalul lunii trecute, Curtea de Apel a dat câștig de cauză Primăriei Oradea”, transmite Primăria, prin comunicat de presă.
Trimite articolul
XStadionul asteapta finantarea … iar noi asteptam o echipa :))))) Ce mai faci acum cu un staadion ?? Se poate juca bine mersi si pe maidan, spectatori oricum nu vor mai fi. Concerte, festivaluri nexam, nu va mai fi nimic ca inainte … dar hai sa betonam un stadion!!!
-
Si spalatoria de bani se deschide. Stadion cu 16.291 de locuri si o parcare subterană cu 150 de locuri. Frumos.
Echipa unde e? Avem un stadion cu mare traditie si istorie, se numeste acuma Bodola, dar trebe stadionul demolat pentru a construi blocuri ANL. Dar echipa tot nu avem. PeNaListi.
Asta e prioritatea zero a orasului . O tocatura de bani fara nici un beneficiu pt oras, inca mai rau va fi ca e mic, zona de cacat, dar trebuie teren pt blocuri acolo, si gardina zoo dispare pt blocuri. Si urat ca dracu stadionul asta e cum se faceau in anii 60-70. Cred ca e cel mai urat stadion nou din tara. Sala polivalenta e oribila si asta. Vai de plm ce gusturi are Bolo, numai sa fie , sa se faca nu conteaza cum si cat si ce calitate, sa fie. Sa curga banii de betoane la firmele de casa
-
Lasa comentariile Frustrache si intra pe site-uri xxx (dupa user-name mari mare fan) sa te relaxezi putin.
-
tu l-ai proiectat sau ce esti asa mare fan?
-
bravoi ba xxx, ai pus o intrebare de postac adevadat.
-
Da? Dar atunci te rog sa ma convingi de ce ne trebuie cacatul asta de stadion?
-
si la ce sa raspund? daca ne trebuie stadion in general? sau de ce e asta un stadion de cacat? e la fel de urat ca toate celelalte din tara. si cred ca ne-ar prinde bine un stadion si un complex sportiv adevarat.
-
-
-
-
Si care ar fi dupa dumneata prioritatea Primariei. Nu ca asta ar fi o prioritae. dar daca ai adus dicutia si vad ca te pricepi …lumineaza-ne. Dar sa nu incepi cu locuri de munca si salarii…ca atunci chiar ma supar…si stii de ce? pentru ca angajatorul nu imi da un salariu mai mare ca nu vrea, nu ca nu vrea Primarul…care nici nu il poate obliga.
So…put your light on!-
drumurile, strazile, tu circuli prin oras , nu vezi ce strazi avem de iti rupi masina in ele. Ai fost in alte orase sa vezi cum is strazile acolo? Salarul depinde de primar , ca daca nu dezvolti universitatea, invatamantul, nu atragi firme puternice, tot sarac si prost ramai. De ce Clujul e dezvoltat, pt ca acolo sunt 150mii oameni cu facultate, atrage elitele, atrage tot ce e bun, noi atragem cocalarii si prostii. Da primaria nu face nimic pe linia asta, acum mai mazileste si cultura, fotbalul l-a terminat, ca apoi sa facem stadion. Tu esti oradeanul tipic care se multumeste cu rahaturi de genul asta. Plus ca urat ca dracu stadionul asta, la fel ca polivalenta.
-
Sunt absolut de accord cu dezvoltarea Universitatii. In ceea ce priveste drumurile, depinde ce ce ne comaparam…normal eu vreau sa ne comapram cu orase la superlativ ca sa nu fiu un oradean care se multumeste cu putin, dar oare putem? Daca tot ai pomenit Clujul nu cred ca sta mai bine ca Oradea la drumuri, ma refer strict la drumuri.
Chestiunile de estetica ma cam depasesc mai ales in fata unor argumente asa bine intemeiate, ce sustin este ca este nevoie de astfel de utilitati fiind un plus in oras.
Da!! vreau o universitate puternica si infrstructura rutiera de exceptie, dar asta nu exclude dezvoltarea altor utilitati.-
Doar ca se pune accent doar pe prostii de genul asta , care nu aduc dezvoltare si bani. Restul e ignorst complet asta e problema. Mai nou numai rahaturi de genul ne ocupam, sa le pice lor bani la firmele lor de constructii. Asta e problema
-
-
-
pentru ce trebuie contruită chestia asta?
-
Cu stadionul asta aducem toate evenimentele din Cluj in Oradea, poate si din Bucuresti
-
Vise,visuri plăcute🤣🤣🤣
-
Stadionul e bun, dar unde e fotbalul ?????
La corupția pe care o avem și în fotbal, nu știu când vom avea și noi un campionat real.
-
Mersi Ioani!
“Clanul Birta conectat la banii orădenilor, din care se înfruptă copios.”
Ha-ha-ha-ha. Smecheru prunc the PCR.
era normal ca selina sa piarda pentru ca se credea aiurea proprietar aiurea pe terenurile publice ale judetului.
Facem echipă gen Chindia,Sibiu, Călărași etc care joacă pe unde apucă și apoi stadion,ori stadion și apoi echipă?
-
Echipa avea stadion unde sa joace si pana acum, daca era in stare.
Cum nu e in stare (de vreo 10-15 ani), nu va juca nici pe stadionul nou.
Bani aruncati de dragul de a se afisa, ca s-a facut ceva.
” investiţia în viitorul complex sportiv se va ridica la 45,68 milioane euro, fără TVA.”
“stadionul şi incinta de joc vor costa 34,26 milioane euro, hotelul aferent arenei sportive este estimat la 7,88 milioane euro, iar parcajul subteran cu 150 de locuri şi piaţeta de deasupra vor costa încă 3,54 milioane euro”
Asta da.
Echipa? Ce echipa mai?
Spalatorie de bani!
stadionul nou ar trebui sa aiba cel putin 30000 de locuri, cel vechi avea cca 20000 de locuri iar astia vosa faca unul mai mic ceea ce e o mare prostie.
-
Cel vechi (încă în picioare) avea putin peste 12.000 locuri numerotate, dar neavând scaune, ci gradene(trepte de amfiteatru), se puteau înghesui chiar și 25.000. In noul stadion nu vor putea intra mai multi fiindca va avea scaune si multi localnici nici nu-si vor permite sa cumpere bilete in noile conditii sociale.
Onorat AUBIRATORIU, meci auto- n GIRATORIU.
Ăştia nu au pic de gust estetic: când în lume se fac construcţii futuriste, în Oradea, Noua Sală Polivalentă parcă e construită în urmă cu 60 de ani ! Pesemne că nici stadionul nu va fi mai breaz ! Mai mic va fi, dar mai breaz nu ! Cât despre echipă, asta merge pe urma aeroportului: vom avea echipă atunci când vom avea şi zboruri internaţionale; sedii de multinaţionale; Universitate renumită; instituţii naţionale. Dar, în Oradea dacă se zugrăvesc câteva clădiri, se consideră un mare succes !
-
Cat timp cetatenii din oras sunt vai de capul lor , ce asteptari vrei sa ai
90% din oradeni nu au fost in alte orase sa vada ce e acolo. -
Fa un calcul la sute de mil euro bagate in betoane fara gust, cati bani intra in buzunarele lor. Trebuie lucrari cat mai multe ieftine pe banda rulanta doar sa fie. Nu conteaza calitatea ca iar se baga bani dupa si iar intra in buzunarele lor. Ce vrei futurist in oras, e bine arhitectura de Stei. Noroc ca nu a fost Bolo primar in 1900 sa vezi ce centru aveam, arata ca strada Podului cladirile din centru.
-
da, adevarat. cam urate constructiile. da si alea frumoase costa de te-ndoaie. plus ca, iara o sa ziceti ca tin partea lui bolojan, dar nu el e arhitect. daca erau arhitecti cu mintea odihnita faceau ceva mai frumos, dar ce-i frumos costa.
-
Terminati ca nu e Bolojan arhitect . El aproba proiectul. El e cel care impune sa fie cat mai ieftin. El a ales tepile in centru ca a spus ca era cea mai ieftina. El e cel ce spune sa se faca orice ieftin . Ieftin inseamna prost si fara calitate. Dar focile din oras se bucura de orice cacat, sa fie numai.
-
mai termina tu cu ura asta gratuita si irationala ca nu toata lumea e dusmanul tau.
-
-
e urat ca Bolojan acest stadion, si fara nici un rost, degeaba ii iei apararea e un fiasco, doar bani tocati pt clanul bolo-birta-pnl-firmele de casa, sunt bani grei in joc
-
eh, exagerezi
-
-
-
Stadioane de genul ar trebui facute in fiecare cartier. Sa fie.
E mic si urat dar e al nostru acest gratar electric denumit stadion :))
Fix la Oradea se va doborî audiența la fotbal.in țară se joacă cu 1,2 mii spectatori și de 2,3 ori pe an cu 10000.hai să fie serioși ,meciurile mai tari ale naționalei tot la bucale se joacă.cupe europene la Oradea?poate peste 100de ani.suficient 16000
Pacat ca avem o minoritate de 75% care locuieste in acest oras si nu stiu ce inseamna dezvoltare.