„Suprafața de spațiu verde al municipiului Oradea a crescut în ultimii ani, ajungând la 26,01 mp pe locuitor, cifră conformă cu normele UE”, transmite din capul locului Primăria Oradea, în răspuns la criticile USR. Primăria a ajuns la această cifră raportând cele 663 de hectare de spațiu verde din municipiu (din care 517 ha amenajate) la populația de 221.398 locuitori, conform datelor statistice. „Departe de a scădea, așa cum se afirmă în spațiul public, suprafața de spații verzi a crescut în ultimii ani, în special datorită amenajării unor noi parcuri”, întărește administrația Bolojan, printr-un comuncat de presă.
Mai departe, Primăria spune că în urmă cu 10 ani nu erau în municipiul Oradea erau 38-40.000 de arbori, ci 124.914 arbori, conform Cadastrului verde!
De asemenea, Primăria neagă faptul că se taie anual câte 1.000 și se replantează doar câteva sute. „Între anii 2009 – 2019 au fost tăiați în total 7.475 de arbori, fiind plantați un număr de 23.207 – așadar de peste trei ori mai mulți. Aceste informații sunt publice și se regăsesc în rapoartele anuale publicate pe site-ul Primăriei Oradea”.
Arbori uscați, dar garantați
Despre motivele tăierilor: „Contractele încheiate cu firmele care efectuează plantări prevăd în toate cazurile îngrijirea acestora, respectiv înlocuirea arborilor care se usucă în perioada de garanție.
Cu privire la tăierile de arbori, informăm că acestea se efectuează doar după obținerea avizului emis de Agenția pentru Protecția Mediului Bihor și a Comisiei Consultative, în următoarele situații: arborii sunt uscați sau puternic degradați, au vârsta biologică înaintată și prezintă pericol privind siguranța persoanelor sau bunurilor în cazul unor fenomene meteo extreme, sunt înclinați și prezintă risc de prăbușire, afectează rețelele subterane sau fundațiile construcțiilor, sunt situați pe amplasamentul unor viitoare construcții, afectează fațada clădirilor, prezintă risc cu privire la integritatea bunurilor mobile sau imobile”.
USR livrează fake-news?!
„Materialul lemnos rezultat în urma activităților de tăiere a arborilor amplasați pe terenuri, în intravilan, aparținând domeniului public sau privat al municipiului, se transportă în baza avizelor de însoţire emise de Ocolul Silvic Oradea și în condițiile existenței marcajului cu amprenta dispozitivului dreptunghiular, în conformitate cu normele în vigoare privind circulaţia materialelor lemnoase”, transmite conducerea Primăriei Oradea, care „condamnă cu fermitate răspândirea în spațiul public a unor informații false, venite din partea unor entități care ignoră sau deformează cu bună știință realitatea, în scopul de a induce în eroare opinia publică”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!