Prestatorul licențiat al serviciului „Deratizare zone publice şi spaţii verzi din municipiul Oradea (etapa de primăvară)” este S.C Compania Romprest Service S.A, conform contractului de delegare a gestiunii serviciului public de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie a municipiului Oradea, cu nr. 261058 din 18.12.2012.
Parcurile, scuarurile, malurile Crişului Repede, malurile pârâurilor Peţa, Sălbatec, Paris şi domeniul public aferent asociaţiilor de proprietari vor fi supuse deratizării în perioada 29.03-06.04.2016. Doar în cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, atunci lucrările se vor amâna pentru o scurtă perioadă de timp, acest aspect urmând a fi anunțat în prealabil.
În zonele tratate, populaţia va fi avertizată prin fluturaşi de avertizare „TEREN OTRĂVIT”, care vor fi amplasaţi la vedere. Se va folosi produsul ZAGOR PASTA – grupa de toxicitate princ. 3, tip 14, non-agricole. Momelile vor fi amplasate în staţii de intoxicare speciale, care vor conţine 40 grame momeală.
Se recomandă o deosebită atenție asupra posibilelor incidente ce pot provoca intoxicarea animalelor domestice şi a copiilor care se joacă în parcurile publice. În caz de ingestie accidentală, se solicită imediat sfatul medicului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!