Dragnea s-a arătat deranjat, afirmând că, deşi primarul Bolojan declara în septembrie că ministerul nu-i decontează nişte lucrări încheiate pe apă şi canalizare, de fapt Primăria Oradea nici nu a făcut solicitare la ministerul condus de Dragnea.
Acelaşi Dragnea a anunţat că a aprobat ridicarea unui complex sportiv multifuncţional nou în Oradea. Însă s-a arătat neîncrezător în primarul Bolojan, avertizând că primarul ar putea pune proiectului beţe-n roate! „Am aprobat complexul sportiv multifuncţional în Oradea, sala de sport. Îmi exprim însă îngrijorarea că s-ar putea să fie probleme extrem de mari între Primăria Oradea şi Compania Naţională de Investiţii. Îl rog public pe primar să pună la disponibilitate amplas. Îl rog public pe dl primar să colaboreze, sau dacă nu, să predea terenul CJ, pt că noi avem nevoie de insitutţii cu care să putem colabora. Este singurul caz din ţară unde CNI vrea să facă investiţii şi ne lovim de blocaj”, a trântit-o Dragnea, vineri.
Adresa semnată de Mureşan…
Ulterior acestor declaraţii, Primăria a trimis un comunicat de presă prin care infirmă, cu documente, afirmaţiile vicepremierului PSD, ministru al Dezvoltării Regionale.
Primăria arată că există Hotărârea de Consiliu Local nr. 492/2014, prin care s-a pus deja la dispoziţia viitoarei săli polivalente o suprafaţă de 83.009 mp, pe Centură (strada Ogorului), lângă fostul tancodrom, fapt comunicat ministerului. „În data de 15.09.2014, am trimis o adresă vicepremierului Liviu Dragnea, semnată de viceprimarul Ovidiu Mureşan (PSD – n.r.), prin care am solicitat finanţarea din bugetul de stat a obiectivului, înştiinţându-l în acelaşi timp pe dl ministru cu privire la hotărârea de consiliu prin care au fost aprobate terenurile”.
Ataşând şi documentele, municipalitatea informează asupra adreselor trimise ministerului, pentru decontarea debitelor rămase în urma lucrărilor efectuate pentru apă şi canalizare: „În data de 17.09.2014, am trimis o adresă către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – dlui viceprim-ministru Liviu Dragnea, prin care am solicitat alocarea în anul 2014 a sumei de 3.116.064,87 lei reprezentând debite restante ale MDRAP pentru lucrări executate şi facturate. De asemenea, în data de 10.10.2014, ca urmare a unor modificări metodologice, am înaintat din nou către MDRAP situaţia privind necesarul de fonduri de la bugetul de stat pentru decontarea lucrărilor/serviciilor şi a altor cheltuieli pentru perioada 2012-2014. Menţionăm că adresele anterioare, din 23.12.2013 şi 16.05.2014, trimise MDRAP prin intermediul Consiliului Judeţean Bihor, nu au avut niciun efect”, transmite Primăria, ce include şi o declaraţie a primarului Bolojan.
Dragnea, acuzat de incompetenţă
Edilul transmite că „afirmaţiile fără nicio legătură cu realitatea ale dlui Liviu Dragnea ilustrează modul de lucru al guvernului Ponta, caracterizat prin acoperirea propriei incompetenţe cu declaraţii mincinoase, menite să manipuleze opinia publică în scopuri electorale”.
Guvernul Ponta promite sala polivalenta noua si autostrada la Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!