„Dacă lunile trecute am anunțat o investiție de peste 100 de milioane de euro în Parcul Industrial I, acum suntem în discuții cu un nou investitor în Oradea și avem o scrisoare de intenție. Urmează ca după achiziționarea terenului, să intrăm în negocieri directe, fiind vorba despre o investiție de aproximativ 50 de milioane de euro. Este important pentru noi ca în această perioadă să avem terenuri disponibile pentru a le pune la dispoziția investitorilor, deoarece ne aflăm într-o perioadă bună de atragere a acestora și trebuie să profităm de acest aspect”, a precizat primarul Florin Birta. Achiziția terenului se face cu scopul extinderii parcului industrial din zona fostului CET II, acesta având în prezent o suprafață de aproximativ 6 hectare.
„Suntem în partea de evaluare a procedurii de introducere a rețelelor de utilități, plus construcția de drumuri în această zonă. Terenul Parohiei Ortodoxe Nufărul este mărginit de noul drum de legătură dintre Oradea și Sântandrei, drumul de legătură dintre Oradea și autostradă, plus se va intersecta cu drumul expres Oradea – Arad. Este un teren foarte important, care va avea acces la toate căile rutiere care se vor construi în zonă”, a mai explicat edilul.
Prețul terenului este de 20 euro/metru pătrat, ceea ce înseamnă o valoare totală de 5,4 milioane de euro, care va fi plătită în 3 ani. Prima tranșă de 1,8 milioane de euro va fi achitată în termen de 15 zile de la semnarea contractului, a doua tranșă până cel târziu în data de 15 septembrie 2023, iar a treia tranșă până cel târziu în data de 15 septembrie 2024.
Vara aceasta, Primăria a mai făcut o manevră similară, cumpărând teren lângă Parcul Industrial I de pe Calea Borșului, când a cumpărat teren de la catolici, pentru a face loc viitoarei fabrici Stihl.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!