Muncitorii spun că lucrările vor fi finalizate în două săptămâni, astfel încât investitorul să poată profita de luni de vară rămase.
Amplasamentul de pe malul Crişului din Parcul Libertăţii a fost a atribuit de Primărie spre închiriere societăţii Lildec SRL, la un preţ de 0,90 lei/mp/zi. Adică pentru 6.750 lei/30 de zile.
Câteva sute de metri înspre aval, chiar lângă Podul Ferdinand, o altă locaţie a fost dată spre închiriere. „Ţânţarul” – fosta terasă cu preţuri populare – a fost rasă de pe faţa pământului, pentru a face loc unui stabiliment mai pretenţios. Pentru 250 de metri pătraţi, chiar pe malul Crişului, concesionarul Pinota SRL ar urma să plătească municipalităţii 5.250 lei/30 de zile.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!