Primăria Oradea a constatat că zidul de sprijin realizat pe strada Piersicilor prezintă anumite probleme de stabilitate pe zona cuprinsă între străzile Caișilor și Izvorului, prin urmare, a cerut constructorului S.C Asfamixt SRL refacerea lucrării, pe cheltuiala sa.
„S-a solicitat o expertiză geotehnică, care a confirmat deficiențele constatate de Direcția Tehnică, respectiv o realizare defectuoasă a zidului atât la proiectare, cât și la execuție. Ca soluție de remediere, prin expertiza geotehnică s-a recomandat desfacerea și refacerea acestuia printr-o soluție verificată de către expert. În acest moment, constructorul desface zidul de sprijin în vederea refacerii, pe cheltuiala sa”, se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea.
Sursa citată precizează că aceleași probleme s-au constatat în urma expertizei și pe strada Caișilor, constructorul urmând să refacă și aici zidul de sprijin. Lucrările de desfacere pe Caișilor vor începe săptămâna viitoare.
Circulație cu restricții
Până la terminarea lucrărilor, pe strada menționată circulația va fi restricționată pe o singură bandă. Primăria a transmis că pe sectoarele de drum în care nu s-au găsit deficienţe la expertiză, se continuă lucrările, conform contractului.
Lucrările de modernizare de pe cele două străzi au termen de finalizare 30 septembrie 2022. Potrivit contractului, acestea constau în: realizarea canalizării pluviale, asfaltarea carosabilului, a trotuarelor, a acceselor, realizarea de ziduri de sprijin unde este cazul, iar la final realizarea semnalizării rutiere.
[eadvert]
Trimite articolul
XBuna ziua.Bine ar fi sa se repare legatura strazii Cireşilor cu Strugurilor pe unde urca camioanele ,caci constructorul a lasat zona neterminata.Cineva si-a spart baia de ulei de la masina.Multa indiferența la reclamatiile aduse prin petitii de catre riverani str.Ciresilor
-
De ce nu te muti in Teleorman, daca vrei vila sa o faci la campie in Alexandria.
Ba waca, acuma ca se lucreaza ti ai spart baia dar inainte ca aveai un duleu in loc de drum ? Ca nu mergeau 2 masini una pe langa alta ?
Fu2van gura de narozi multe aveti de comentat, nimic nu va convine.