O seră cum nu mai este alta, cel puţin nu în această parte a ţării, a fost inaugurată vineri la Toboliu. La inaugurare serei hidoponice a ţinut să fie prezent, pe lângă oficiali ai instituţiilor din judeţ, şi directorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) Adrian Ionuţ Chesnoiu.
Investiţia, care depăşeşte 720.000 de euro, este derulată de orădeanul Robert Munteanu şi a fost cofinanţată în proporţie de 70% din fonduri europene prin măsura 4.1 – Investiţii în exploataţii agricole din PNDR.
A renunţat la Drept pentru agricultură
Pentru a fi mai bine documentat şi mai aproape de domeniul în care şi-a lansat investiţia tânărul Robert Munteanu a renunţat la studiile de drept şi acum este student al Facultăţii de Protecţie a Mediului.
Sera de la Toboliu, care este complet automatizată, se întinde pe o suprafaţă de 2.688 metri pătraţi.
„Folosim tehnologie olandeză de ultimă generaţie de aceea deocamdată avem doar trei angajaţi care monitorizează aparatele, copilesc plantele şi fac curăţenie. Roşiile cherry pe care le cultivăm sunt un hibrid pe care l-am importat din Grecia”, spune Robert Munteanu.
Producția estimată este de 80-100 de tone pe an. Prima recoltare se va face la mijlocul lunii viitoare. Tânărul antreprenor spune că roșiile cultivate la Toboliu vor fi livrate pentru început la restaurante şi hoteluri.
Cultura hidroponică
Cultura hidroponică este sistemul de creștere al plantelor fără sol, care este înlocuit cu o soluție nutritivă ce asigură plantei elementele hidrice și minerale.
Astfel că în sera tânărului bihorean roșiile sunt cultivate în cuburi cu fibră de cocos montate pe jgheaburi din care sunt alimentate cu apă şi subtanţe nutritive.
De polenizare se ocupă bondarii cărora li s-au făcut „căsuţe” speciale în seră.
„Inediutul acestui proiect vine şi din vârsta foarte fragedă a tânărului fermier. La vârstă lui s-a angajat la un proces destul de complicat. Spun complicat pentru că nu e uşor ca la 22 de ani să îţi asumi un credit de 200.000 de euro, să primeşti o finanţare din partea Agenţiei de 490.000 de euro şi să parcurgi acest traseu uneori destul de sinuos, cu destul de multe probleme dar la sfârşit să vezi şi roadele”, a punctat directorul AFIR Adrian Ionuţ Chesnoiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!