Vineri, creştinii sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În această zi, creștinii au dezlegare la pește. Sărbătoarea este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Părinții Maicii Domnului, Sfinții Ioachim și Ana, lipsiți de copii, dar cu credință în Dumnezeu, l-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinți, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. Un înger le vestește că vor avea o fată pe care o vor numi Maria. Sfinții Ioachim și Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu și la trei ani de la nașterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.
Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani. A fost condusă în acel loc sfânt, pentru că ea însăși avea să devină „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, sălaş al lui Dumnezeu-Cuvântul. Din ea, Isus cel veşnic avea să ia trup.
Pentru ca bucuria sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică să nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.
În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. În tradiţia populară, în ziua de Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor. Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.
Tradiţia spune că atunci când credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!