Coordonatorul judeţean pe probleme de transplant, dr. Carmen Pantiş, a informat că pacientul (55 ani) a suferit un accident vascular cerebral şi a intrat în comă GCS 3. În urma analizelor efectuate, sâmbătă, doctorii de la Spitalul Judeţean au încheiat procedura de declarare a morţii cerebrale a acestui pacient.
Familia bolnavului, de o nobleţe sufletească şi mărinimie aparte, a avut puterea să treacă dincolo de durerea cauzată de starea rudei lor şi au acceptat ca pacientul să doneze organe şi, prin ele, să salveze alte vieţi.
Familie nobilă
Sâmbătă spre seară, o echipă de experţi medicali conduşi de dr. Cornel Burghele, de la Institutul de transplant renal din Cluj, şi o altă echipă de specialişti conduşi de dr. Radu Zamfir, de la Clinica Fundeni din Capitală, au sosit la Oradea şi au început procedura de prelevare de organe, la Spitalul Judeţean Oradea. Rinichii pacientului au fost trimişi ulterior la Cluj, iar ficatul la Bucureşti, pentru a fi transplantaţi unor pacienţi foarte bolnavi. Procedura de prelevare s-a efectuat pe parcursul a cinci ore. Ca de fiecare dată, operaţia de prelevare s-a efectuat identic cu orice altă intervenţie chirurgicală. Pacientul donator, fără nicio şansă de supravieţuire, a fost anesteziat, iar medicii au urmat întocmai procedurile de rigoare din timpul oricărei operaţii.
Din Oradea au participat pentru mentinerea in viata a donatorului dr.Filip Monica, dr Gilau Rodica /anestezist / si chirurgii dr.Duse Adrian, dr.Balaj Alin si dr.Ianceu Sorin.Prelevarea s a decis in dupa amiaza zilei de 21 februarie, dupa ce s a incheiat protocolul de declarare a mortii cerebrale si s/a obtinut acordul familiei. Operatia in anestezie generala a inceput la ora 21:40 si s-a terminat la 5:00 in 22 februarie.Doi pacienţi din Cluj au fost ulterior supuşi unei operaţii de transplant, primind cate un rinichi de la donatorul bihorean şi un alt pacient din Bucuresti a beneficiat de operaţie de transplant primind ficatul donatorului bihorean. Toate cele trei operatii au fost un succes, cei trei pacienti primind practic viata datorita nobletii familiei donatorului bihorean.
În 2008, Bihorul a reuşit să urce pe locul I la numărul de prelevări de organe, bihorenii devenind astfel cei care au salvat cele mai multe vieţi. Au fost efectuate şapte prelevări de organe de la tot atâţia pacienţi, în urma operaţiilor ulterioare de transplat fiind salvate peste zece vieţi omeneşti.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!