Timp de doi ani, echipa Administrației Bazinele de Apă Crișuri a recondiționat peste 120 de obiecte, unele vechi de peste 80 de ani, pe care apoi le-a păstrat în cantonul de la Zerind (județul Arad) aflat pe malul drept al râului Crișul Negru. Pentru această expoziție au fost atent selectate cele mai relevante exponate astfel încât, publicul larg, să aibă posibilitatea de a vedea, printre altele, o morișcă hidrometrică, o schemă sinoptică sau un fotocolorimetru.
„Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, echipa noastră a considerat oportun să împărtășească publicului larg câteva amintiri legate de munca de odinioară. O călătorie în timp ne va duce până în anul 1939, fiind anul din care datează cel mai vechi obiect din expoziție. La nivel mondial, anul acesta, toate structurile din managementul apei promovează la unison același mesaj: Fiecare gest contează! Fiecare picătură de apă contează!”, a punctat Pásztor Sándor, directorul ABA Crișuri.
La inaugurare, alături de reprezentanții celor două instituții, invitații de onoare au fost elevii Școlii Americano-Române care s-au bucurat de o zi de școală petrecută la muzeu.
Printre exponate, din loc în loc, în sală au fost amplasate coduri QR care fac trimitere la cele mai relevante pagini de internet din domeniul apelor precum și mai multe păsări colibri care poartă în cioc câte un strop de apă. Cei interesați de legenda păsării colibri și de legătura ei cu Ziua Mondială a Apei sunt așteptați la Muzeul Municipiului Oradea, str. Piața Emanuil Gojdu, nr.39-41(Cetatea Oradea), etajul I, sala 13.
Expoziția este accesibilă până la finele lunii aprilie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!