[eadvert]
Proiectul este axat pe incluziunea socială și combaterea sărăciei, prin reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin furnizarea de servicii la nivelul comunității și prin creșterea numărului tinerilor care părăsesc sistemul instituționalizat (cu vârsta de până la 18 ani) pregătiți pentru a avea o viață independent. Proiectul are o perioadă de derulare de 29 de luni (25 septembrie 2020 – 24 februarie 2023).
Integrare socială
,,Încercăm să asistăm și să sprijinim 100 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 16 și mai mari de 18 ani, care ies din instituții, din centre de plasament și care nu au asigurată o formă de integrare socială”, a spus preotul Laurențiu Lazăr, președintele Asociației Filantropia Oradea.
Prin acest proiect, Asociația Filantropia vrea să umple un gol din sistemul de asistență socială și să creioneze un serviciu complex de asistență socială, socio-medicală, educațională, prin care acesști copii și tineri sunt sprijiniți prin diferite modalități de informare și consiliere psihologică, școlară, formare și orientare profesională și, de asemenea, acomodare, prin închirierea unor locuințe pentru ei.
Toate costurile de închiriere și întreținere vor fi asigurate din proiect, pe toată perioada derulării acestuia – timp de doi ani de zile.
,,În acest fel, încercăm să ajutăm acești copii și acești tineri să se integreze cât mai bine în societate, să devină persoane care se pot întreține singure, care-și dezvoltă o familie, care sunt și au prieteni de nădejde, care pot să fie și voluntari, care pot să inițieze acțiuni comunitare, care se integrează, într-un cuvânt, în comunitatea din care fac parte. Nu este doar un sprijin banal, strict doar pentru ceea ce înseamnă chirie, ci vine cu servicii integrate. Adică, cu o echipă multidisciplinară, cu asistenți sociali, psihologi, psihopedagogi, care încearcă îi includă într-un program de acomodare la noul stil de viață, să îi implice în diverse programe educative, de adaptare, de socializare, de formare profesională. Îi învată, spre exemplu, cum să gătească, cum să calce, cât să-și cumpere pentru nevoile lor, din produsele de care au nevoie, cum să relaționeze cu vecinii, cum să aibă participe la viața comunității, cum să-și organizeze timpul liber după muncă, cum să fie buni angajați. Deci, și aspecte legate de mentorat, atât la locul de muncă, cât și în comunitate și în societate”, a mai explicat Laurențiu Lazăr.
Nevoie stringentă
Proiectul vine să acopere o nevoie stringentă a societății. Aceasta pentru că, în momentul de față, nu există profilat un astfel de serviciu. DGASPC Bihor și, în general, structurile de asistență și protecție a copilului se referă la servicii pentru măsuri de protecție, care în cazul copiilor se opresc la 18 ani sau cel mult, după 18 ani, dacă sunt curpinși într-o formă de școlarizare. Însă după această etapă, acești copii nu au niciun fel de sprijin.
,,Comparând cu viața noastră obinuită, a unei persoane care are o familie, încă părinții sunt activi și ajută un tânăr, încă au resurse cel puțin minime ca să poată beneficia de ele – o rețea socială, comunitară, de rudenii, de prieteni etc. Pe când acești copii nu au parte de aceste avantaje, iar proiectul aceasta încearcă să realizeze. O altă componentă este cea de adaptare la noile politici europene, la strategia națională de dezvoltare care încearcă să armonizeze legislația din România cu cea europeană, și prin care se încearcă creionarea unui cadru legal pentru dezvoltarea unor astfel de servicii, în care nu este responsabilă doar o instituție, ci o întreagă comunitate și o întreagă rețea de persoane juridice, de parteneri care sunt chemați să resolve o astfel de problemă, așa cum este și normal, de altfel.
La finalul proiectului, ne dorim să închegăm o metodologie comună cu instituțiile care sunt de referință pentru această problematică socială, pentru ca la finalul proiectului să găsim resurse de sustenabilitate și să putem să întreținem în comunitate, prin implicarea instituțiilor, persoanelor, organizațiilor, voluntarilor, un sistem care să meargă mai departe și să ajute acești tineri în viitor ”, este de părere președintele Asociației Filantropia.
Proiectul, intitulat ,,Program de sprijin pentru integrarea socio-profesională a și asigurarea serviciilor de locuire tip <Prima cameră> pentru tinerii care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului din județul Bihor”, este co-finanțat din Fondurile Europene Structurale și de Investiții prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și este implementat de Asociația Filantropia Oradea, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor (D.G.A.S.P.C.) Bihor și cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor (C.J.R.A.E.) Bihor, instituții aflate sub coordonarea Consiliului Județean Bihor.
Valoarea totală a proiectului este de 4.437.364,81 de lei, din care finanțarea nerambursabilă 4.414.391,17 lei și 22.973,64 lei, contribuție proprie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!