Băiatul, de aceeași vârstă ca și adolescenta agresoare, a fost acuzat de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, într-o instituție publică, pentru care legea prevede o pedeapsă cu amendă sau închisoare de la 1 la 3 ani.
[eadvert]
Elev în clasa a IX-a la același colegiu orădean, adolescentul este acuzat că, pe 15 noiembrie, înainte cu câteva zile de atacul comis de prietena lui, ar fi introdus un cuțit în școală și l-ar fi purtat ostentativ în incinta unității de învățământ, a confirmat, pentru Jurnal bihorean și Bihon, procuroarea Cristina Șimon, prim-procuror adjunct și purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Alți elevi l-au fotografiat cu cuțitul în mână, imaginile ajungând, potrivit unor surse, pe rețelele de socializare.
Băiatul, găsit în camera de internat a elevei de la „Vuia”
Informația despre această faptă a băiatului a ieșit la iveală în cadrul audierilor care au avut loc în cazul elevei de 15 ani care l-a înjunghiat pe un pedagog de 41 de ani, chiar în biroul directorului școlii. Adolescentul este chiar cel pe care victima l-a găsit în camera fetei din camera acesteia din internat, noaptea, după ora stingerii. După acel incident, băiatul a plecat din internat. Într-o declarație pentru Antena 1, prietenul elevei a dat vina pe pedagog, susținând că i-ar fi făcut avansuri sexuale fetei: „Se dădea la ea şi ea nu îi accepta avansurile. M-a mituit cu o sumă de bani ca să mă duc sus ca să-i facă rău, să o poată da afară din internat.”
Măsura reținerii față de băiatul de 15 ani a fost luată miercuri, 29 noiembrie, a confirmat procuroarea Cristina Șimon. Ulterior, anchetatorii nu au cerut o altă măsură preventivă – ținându-se cont de limitele pedepsei prevăzute pentru fapta de care este acuzat tânărul -, astfel că acesta este cercetat în prezent în libertate.
Eleva acuzată de tentativă de omor a fost arestată pentru 30 de zile
Trimite articolul
XAcel liceu e un fel de adunătură de infractori acolo sunt trimiși elevi cu probleme de comportament de prin alte liceedreot dovada acest caz cu pedagogul înjunghiat eleva precis provine din familie cu parinti cu probleme mama pe care ia nu da nimic norocu ei ca nu ia tăiat beregata acolo în birou