Deşi s-au ferit să confirme majorarea de tarife, managerii societăţii locale de transport în comun au propus, joi, Consiliului local, un buget pentru a cărui realizare este nevoie de scumpirea tarifelor şi alte măsuri deloc populare. Acestea sunt: „majorarea preţului biletelor şi abonamentelor de călătorie începând cu data de 1.05.2013, astfel: bilete de călătorie de la 2 lei la 2,25 lei, abonamentele valabile pe toate liniile de la 60 la 75 de lei, abonamente săptămânale de la 30 lei la 36 lei, legitimaţii de o zi de la 10 lei la 12 lei”, după cum spune proiectul de hotărâre votat de aleşi fără observaţii. Suma încasată, astfel, în plus ar fi de 1,8 milioane lei.
Majorarea preţurilor vine la pachet cu reduceri de personal, tot din 1 mai. OTL va „externaliza” controlorii şi va concedia şoferi şi conductori – în total vor fi scoase din schema de personal 95 de persoane. Economia făcută cu aceştia este de peste 1,4 milioane lei. Şi reducerea numărului de km parcurşi cu tramvaiul şi autobuzul este luată în calcul de manageri. OTL şi-a propus un buget de peste 47 de milioane de lei, 98,65% din bugetul realizat anul trecut.
În ciuda purternicului caracter „antisocial” al proiectului de hotârâre care le-a ajuns sub nas, consilierii locali l-au votat în unanimitate, şi-n tăcere.
Mai puţini km parcurşi
„Bugetul este unul de criză, în care sunt prevăzute sume mai mici decât ce am avea nevoie. Cinci măsuri le vedem importante pentru a ne putea conforma la acesta. Optimizarea traseelor înseamnă reanalizarea întregului sistem de transport. Sistemul tarifar nu e sustenabil”, crede Csuzi Istvan, manager al OTL SA. Directorul insistă că cifrele propuse consilierilor locali nu sunt definitive şi că majorarea tarifelor va face obiectul unui alt proiect de hotărâre, care va conţine mai multe variante de majorare a preţurilor.
Alt criteriu în gestionarea bugetului este cel social: „politica socială a Primăriei ar putea avea de suferit dar noi nici măcar cu o propunere nu ne permitem să venim”, consideră Csuzi.
Acesta spune că un impediment în realizarea bugetului OTL este şi corelarea corectă a curselor societăţii cu cele interjudeţene pentru evitarea concurenţei „neloiale”.
„Trebuie reorganizată total organigrama, trebuie revizuită. Un număr mai mic de kilometri parcurşi înseamnă mai puţini şoferi sau conductori, mai puţin personal de întreţinere. Cifra (95 de persoane n.r.) e maximală”, mai spune managerul.
Umblă la „social”
Cu reorganizarea întregii societăţi, inevitabil este pusă pe tapet şi problema abonamentelor pensionarilor, subvenţionate de oraş.
În vreme ce managerul Csuzi zice că cei 50.000 de vârstnici şi facilitatea lor la transport ţin exclusiv de politica socială a municipiului, din Primărie se confirmă că problema este în analiză. La nivel de zvon, pe care toţi s-au ferit să-l confirme, circulă informaţia că abonamentele pensionarilor ar putea fi reduse astfel încât să acopere doar 15 călătorii pe lună.
Limitările care se dezbat sunt pe două criterii: ori reducerea numărului de călătorii, posibil odată cu introducerea cardurilor de călătorie, fie stabilirea unui interval orar în care este valabilă facilitatea. Oricare dintre variantele propuse trebuie să producă venit la OTL sau măcar reducerea cheltuielilor, este criteriul esenţial de analiză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!