Duminică, în ziua desfăşurării celui de-al doilea tur de scrutin electoral, poliţiştii rutieri bihoreni alături de reprezentanţii A.R.R. Bihor vor acţiona pentru prevenirea şi descurajareaturismului electoral. Vor fi organizate filtre rutiere fixe şi mobile pe raza întregului judeţ, la toate intrările şi ieşirile din municipii şi oraşe, la limitele de judeţ şi în preajma tuturor secţiilor speciale amenajate pe raza judeţului Bihor, iar poliţiştii vor verifica cu atenţie toate autovehiculele care efectuează transport rutier de persoane, urmând a fi sancţionate cu fermitate orice abateri de la lege constatate.
Poliţiştii amintesc faptul că, potrivit Ordonanţei de urgenţă privind transporturile rutiere, „efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale ale unor persoane care nu sunt menţionate în documentul de transport” „se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei”. „Legea sancţionează transportatorii care efectuează curse speciale ocazionale, altele decât cele uzuale, dacă aceştia nu pot prezenta un tabel complet, cu datele persoanelor pe care le-au transportat ocazional”, precizează inspectorul de poliţie Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!