De luni şi până în 1 octombrie, în 18 scoli din Bihor, dar şi în unităţi şcolare din celelalte judeţe ale ţării se derulează „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Este al cincilea an când poliţiştii de la compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Bihor încearcă să scadă numărul infractiunilor în rândul liceenilor prin acţiuni care să le stârnească semne de întrebări faţă de consumul de droguri, alcool, tutun şi infracţiuni.
Provocare
Deschiderea oficială a evenimentului a fost „patronat” de către şeful Poliţiei Bihor, comisarul-şef Adrian Cătălin Bucur, care a ţinut atât să mulţumească reprezentantului ATOP pentru susţinerea financiară a acţiunii poliţieneşti, dar a şi cerut elevilor prezenţi în sală să se implice. Bucur le-a spus copiilor că oricâte acţiuni ar face poliţiştii, acestea nu vor da roade dacă liceenii refuză să participe activ. „Fără voi nu avem nicio şansă”, a spus comisarul şef provocându-i pe liceeni la discuţii.
Moderatorii, Ioana Indrieş şi Flavius Iova – cei care au lucrat cel mai mult la acest proiect, alături de alţi trei colegi ai lor de la compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – au informat că acţiunile din această săptămână vor avea teme diferite în fiecare zi şi se vor derula şi cu ajutorul poliţiştilor de proximitate din judeţ, cei de ordine publică, iar activităţile din „Ziua Siguranţei Rutiere” vor fi desfăşurate cu ajutorul poliţiştilor de la Rutieră.
Reţea
Pe de altă parte, poliţiştii de la Prevenirea Criminalităţii informează că vor derula acţiuni în şcoli şi după încheierea acestei săptămâni cu temă specifică şi intenţionează să formeze o reţea de voluntari constituită din 60 tineri din liceele selectate şi vor să promoveze în acest an şcolar exemplele de bună practică între instituţiile guvernamentale şi nonguvernamentale cu privire la consumul de droguri şi acţiunile antisociale în rândul adolescenţilor. Iova şi Indrieş au anunţat că vor arăta liceenilor din cele 18 şcoli fapte infracţionale comise de tineri, dar şi modalităţi prin care aceştia ar fi putut evita comiterea acestor infracţiuni.
Tinerii liceeni vor fi stimulaţi să recunoască situaţiile generatoare de furie, violenţă, să asimileze informaţii despre diversitatea manifestărilor violente (verbale, nonverbale), să înţeleagă consecinţele violenţei asupra altora, să ia decizii pentru ei înşişi, să aibă curajul de a-şi exprima acordul sau dezacordul în faţa provocărilor etc.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!