Oradea va fi gazda unei preselecţii pentru un show de folclor, un fel de „Vocea României” pe muzică folclorică. Evenimentul va avea loc vineri, 28 iulie 2017, de la ora 10:00, la Filarmonica de Stat din Oradea, show-ul urmând să fie difuzat din toamnă pe TVR.
Preselecțiile au loc în sapte mari orașe din țară care corespund celor șapte regiuni etnografice ale României. Astfel, Oradea a fost aleasă pentru regiunea Maramureș și Crișana.
Colaborarea cu instituțiile sobordonate Consiliului Județean Bihor, respectiv Școala de Arte „Francisc Hubic” și Filarmonica de Stat din Oradea vine ca urmare a unei strânse și vechi colaborări a Televiziunii naționale cu instituțiile și artiștii din zona noastră.
Parteneriat
„Având în vedere excelenta colaborare cu instituțiile și artiștii din Bihor, și amintesc aici, în mod cu totul special parteneriatul excelent realizat cu Orchestra «Rapsodia Bihoreană», condusă de prof. Liviu Buțiu, în cadrul emisiunii «O dată-n viață», precum și potențialul pe care îl are zona în privința talentelor în domeniul folclorului, ne dorim foarte mult ca preselecția pentru regiunea Maramureș /Crișana să aibă loc la Oradea”, a arătat Iuliana Tudor, realizatorul emisiunii „O dată în viață”, cea care, alături de producătorul Elise Stan, coordonează acest proiect.
Această colaborare va aduce un beneficiu în plus vieții culturale a municipiului nostru, va contribui la promovarea imaginii municipiului și a județului, dar și a talentelor descoperite în cadrul acestui show.
Iuliana Tudor lansează invitația la preselecții tuturor celor care iubesc folclorul românesc, sunt talentaţi şi visează să devină celebri şi să cânte muzică populară pe marile scene ale lumii.
„Ştii folclor? Ai voce? Îţi ridici în picioare prietenii când cânţi? Vara aceasta, Televiziunea Română caută cei mai buni artişti populari din cele şapte regiuni folclorice. Sunt Iuliana Tudor şi vin în oraşul tău pentru preselecţiile celui mai mare talent-show de folclor din România. Te aşteptăm în Timişoara, Iaşi, Oradea, Sibiu, Craiova, Constanţa şi Bucureşti”, sună invitaţia făcută de Iuliana Tudor iubitorilor de folclor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!