A fost o nuntă ieşită din tipare cu invitaţi de marcă, într-un cadru superb. Ioana este cunoscută publicului din România mai ales după ce luni de zile le-a învăţat pe doamnele care ţin la imaginea lor cum să se îmbrace, le-a dat lecţii de stil în cadrul emisiunii Shoppingul pasiunea mea de pe Euphoria TV. Frumoasa creatoare şi-a dorit o nuntă pe care participanţii să o ţină minte. Şi, spunem noi, să o ia ca reper. A fost o nuntă tematică, astfel că, invitaţii la eveniment au dat nas în nas cu: Lady Gaga, Catwomen, Papa, dar şi cu personaje de prim-plan din politică. Spre exemplu, unul dintre invitaţi s-a declarat drept „preşedintele care respectă Constituţia”, iar doamna care se afla la braţul distinsului invitat era, evident, „prima doamnă”.
Un alt invitat s-a prezentat cu un ecuson pe care a ţinut să-şi decline identitatea: Mazăre. Nici paparazzi nu puteau lipsi de la nunta Ioanei, care are prezenţa şi alura unei adevărate dive. Ei s-au înghesuit să se pozeze şi să pozeze mirii imediat ce Ioana şi Radu şi-au făcut apariţia pe covorul roşu. La intrarea în restaurant, mirii şi naşii au spart orice ghinion, transformând într-un maldăr de cioburi paharele de şampanie. Noi le dorim: „Casa de piatră!”, toată fericirea din lume şi sperăm să ne aflăm pe lista invitaţilor şi la botez!.
Citiți principiile noastre de moderare aici!